Incendiu ATI Neamţ. Bilanţul final al tragediei

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Piatra Neamţ au făcut bilanţul final al tragediei din secţia ATI, de sâmbătă seara. 

"Vă aducem la cunoștință ultimele informații legate de incendiul izbucnit sâmbătă seară în secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț.

În urma incendiului, zece pacienți care se aflau în stare critică și primeau îngrijiri în secția ATI și-au pierdut viața. Este vorba de șapte bărbați și trei femei cu vârsta cuprinsă între 67 și 86 de ani. Ceilalți șase pacienți, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferați sâmbătă noapte către Spitalul modular din Lețcani.

Medicul care a intervenit pentru a salva pacienții internați în secția afectată de incendiu și care a suferit răni urmează să fie transferat în această dimineață în Belgia, după ce aseară a primit îngrijiri la Spitalul Floreasca din București.

Conducerea SJU Piatra Neamț a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activității de salvare a vieților pacienților care necesită ventilație mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În același timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unității sanitare, a unui salon pentru ATI. În cursul nopții, conducerea Spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale și echipamente, urmând ca aceasta să ajungă la Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Neamț, astfel încât să fie găsite soluții rapide și bune pentru ca pacienții în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală județeană.", au transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean Piatra Neamţ pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel