În SUA a avut loc a douăsprezecea execuţie din acest an

În Texas a fost pusă în aplicare miercuri o sentinţă de condamnare la moarte împotriva unui violator şi ucigaş; a fost a douăsprezecea execuţie de anul acesta în Statele Unite, consemnează AFP şi Reuters.

Larry Swearingen, în vârstă de 48 de ani, a susţinut până la moarte că este nevinovat, iar ultimele sale cuvinte au fost "Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac". Decesul său, după o injecţie letală, a fost constatat la ora locală 18:47 în penitenciarul de stat din Huntsville.

Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat miercuri să suspende execuţia, care mai fusese deja amânată de cinci ori, după condamnarea din 2000.

Juraţii l-au considerat vinovat pe Swearingen de uciderea studentei Melissa Trotter, în vârstă de 19 ani. Presa locală preluată de AFP menţionează că criminalul avusese o relaţie cu victima, pe care a violat-o înainte de a o strangula.

Trotter a fost văzută ultima dată în viaţă în 8 decembrie 1998, împreună cu Swearingen.

Tânăra a fost găsită după 25 de zile, într-o pădure, cu o bucată de colant înnodată în jurul jurul gâtului. Sub unghiile ei s-a găsit ADN-ul unui alt bărbat, dar procurorii au dovedit vinovăţia lui Swearingen cu ajutorul probelor din camioneta şi locuinţa acestuia, cu martori şi cu înregistrări ale unor convorbiri pe telefonul mobil. Colantul cu care a fost strangulată studenta s-a dovedit a fi al soţiei lui Swearingen, iar restul din obiectul de îmbrăcăminte respectiv a fost găsit în locuinţa familiei.

Execuţia lui Swearingen a fost a patra din statul Texas, în 2019. Anul acesta au mai fost aplicate sentinţe de condamnare la moarte în alte patru state americane - Alabama, Florida, Georgia şi Tennessee, toate din sudul SUA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel