EXCLUSIV  Health Romania. Mirela Iordan, CEO Pfizer: Această criză se va adânci

Mirela Iordan, CEO Pfizer, a vorbit, în cadrul dezbaterii organizate de DC Media Group, Health Romania, despre prevenție, imunizare, vaccinuri, anunțând și reușita din ultimii doi ani din România, un centru de planificare. Totodată, a vorbit despre o criză, care anticipează că se va adânci. 

”Ca reprezentant al unei corporații mari, al unui producător serios de peste 150 de ani și, în primul rând, suntem recunoscuți pentru inovație, tehnologii medicale noi și progresul medicinei până la urmă, în toate țările și vorbim despre peste 170 de state, înțelegem că rolul nostru este, în primul rând, de partener.” a afirmat Mirela Iordan, CEO Pfizer, care a subliniat că România e o țară atractivă în Europa de Est, comparând-o cu Rusia, Turcia și Israel, chiar dacă ultima nu e în Europa. 

”Evident, prevenția, și aici salutăm progresul din ultimii ani în a stabiliza zona de imunizare și a ridica rata de imunizare în România, conform standardelor OMS,  e un progres care e remarcabil, dar e necesar un efort susținut din parte tuturor partenerilor și aici mă refer nu doar la creșterea adresabilității, apropo de dezechilibrele între rural și urban, ci și la atragerea părinților și încrederea lor în imunizare, rolul pe care educația îl joacă încă din școli. Bineînțeles, asigurarea unui acces continuu, și aici mă refer la capacitatea de producție, care trebuie să fie predictibilă, dacă ne referim la vaccinuri, și noi suntem un producător de vaccinuri, trebuie să ai o planificare pe doi ani. Am reușit, în ultimii doi ani, să aducem în România un centru de servicii, pe zona de planificare cu fabricile, Pfizer având peste 100 de unități de producție în lume, inclusiv în România, centru care este deservit de specialiști în România” a spus Mirela Iordan, CEO Pfizer, în cadrul dezbaterii Health Romania, organizată de DC Media Group. 

Criza care se va adânci

În același timp, Mirela Iordan a tras un semnal de alarmă: ”Problemele de fabricație sunt uneori de calitate și suntem foarte vigilenți atunci când este orice problemă de calitate depistată, deci practic nu pleacă nimic din fabrică, dar și probleme de aprovizionare cu substanțe cu ingrediente active. Aici uneori sursa este comună și pentru producătorii de generice și pentru producătorii de inovative. Această criză se pare că se va adânci, pentru că, cu cât crește patologia și incidența bolilor și nevoile de tratament, evident se va adânci și această criză a ingredientelor substanțelor active.”

Vezi mai mult în video: 

Forumul „HEALTH ROMÂNIA: Radiografia sistemului de sănătate în 2019" a fost organizat de trustul de presă DC Media Group. Evenimentul, care a fost transmit simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News, DC Business și DC Medical, i-a avut ca parteneri principali pe Abbvie și Antibiotice Iași. Alături de ei, parteneri au fost Terapia (parte a Sun Pharma Company), Rețeaua privată de Sănătate Regina Maria, Pfizer, Roche, Servier și lanțul de clinici private Sanador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel