Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Gică Popescu nu mai tace: Mărturisiri dureroase

Gică Popescu a acordat primul său interviu după ce a ieșit din închisoare jurnalistului Mihai Gâdea, la "Sinteza Zilei". 

"A fost o perioadă foarte grea, dar nu vreau să vorbesc despre el, pentru că de când a apărut dosarul, am decis să lăsăm justiția să își facă treabă. Nu am făcut niciun comentariu niciodată. Am încercat să am o atitudine normală și corectă și pe perioada de detenție. Am respectat întru totul decizia instanței. Chiar dacă am și voi avea mereu o altă părere. Ne-am dus cu demnitate până la sfârșit pedeapsa, s-a terminat, din păcate nu așa cum am vrut eu, dar să ne ferească Dumnezeu de cât putem să ducem. Am lăsat în spate o perioadă grea, dar care m-a ajutat foarte mult să înțeleg anumite lucruri.", a spus Gică Popescu la Antena 3. 

"Îl vedea pe tata în fiecare seară, când credea că este singur în casă, cu o icoană în mână și plângea.  După decizia instanței, i-a cedat inima, la două luni distanță"

El a mărturisit care au fost momentele grele din care a trecut: "Această perioadă a avut două momente foarte grele. Primul a fost în ziua în care am aflat sentința. Cum să le spun eu copiilor mei? Ăla a fost la nivelul aflării decesului tatălui meu. Acestea au fost cele mai grele din viața mea. Trebuie să fii puternic, trebuie să mergi mai departe, pentru că nu ai încotro. Tata era o persoană foarte dură, dar foarte mândră. Eu știu de la mama, care ne-a povestit ulterior, îl vedea pe tata în fiecare seară, când credea că este singur în casă, cu o icoană în mână și plângea. După decizia instanței, i-a cedat inima, la două luni distanță". 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy