Sebastian Ghiță face noi afirmații, în direct, la România TV, după ultimul mesaj al Secției de investigare a magistraților, secție în care Laura Codruța Kovesi a fost audiată vineri, 15 februarie.
Este suma pe care acea firmă a plătit-o la cererea mea către Țiriac Air, eu, la rândul meu, rugat de doamna Kovesi. A fost o cerere expres a dânsei pentru a încheia o acțiune care, în viziunea dânsei, i-ar fi adus un plus de imagine în carieră. Cea care a beneficiat de plata aceea a fost doamna Kovesi, a spus Ghiță la România TV după mesajul transmis de Secția de investigare a magistraților.
Totodată, fostul deputat PSD a afirmat la postul de televiziune că Laura Codruța Kovesi îi făcea și favoruri juridice.
"Odată și odată fotografiile vor deveni publice. Sunt martori care au auzit-o pe Kovesi când mă amenința că dacă nu dau pe cineva afară, mă arestează. O altă situație se referă la convorbirile mele cu Elena Udrea. O asculta pe Elena Udrea și știa ce vorbește Udrea. Îmi spunea că "dacă mai vorbești pe telefoane cu Udrea, te arestez". Erau 8 persoane la acea masă, pe celebra canapea. Îmi făcea favoruri juridice. Nu îi doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu, în acești ani, cu Kovesi. Am făcut ce mi-a cerut pentru că îmi era frică", a declarat Sebastian Ghiță, prin legătură telefonică, la România TV.
Vezi și: Secția de investigare a magistraților, mesaj după audierea lui Kovesi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News