Fotbal: Dusan Uhrin (Dinamo) - Trebuie să fim atenţi la jucătorii de la Botoşani, sunt 5 foarte buni în atac

[] []

13 sep 2019 / 20:02
Salveaza PDF Comentarii

Antrenorul formaţiei Dinamo, Dusan Uhrin Jr, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că echipa sa trebuie să fie foarte atentă la jucătorii din atacul adversarei de sâmbătă, FC Botoşani, nedorind ca fotbaliştii săi să mai repete greşelile din startul sezonului.

"Ne aşteaptă un meci foarte dificil, pentru că Botoşani are un atac foarte bun, are ceva mici probleme în apărare, dar trebuie să fim atenţi la jucătorii lor. Sunt vreo cinci jucători foarte buni de atac. Depinde de noi cum ne concentrăm, nu vreau ca jucători mei să facă aceleaşi greşeli ca înainte. Va fi un meci dificil", a declarat Uhrin.

Întrebat dacă va fi mai bine pe Arena Naţională, tehnicianul a precizat că e important cum se simt jucătorii: "Nu ştiu dacă e mai bine pe Arena Naţională, pentru mine nu contează, trebuie să îi întrebăm pe jucători dacă se simt bine acolo. Pe vechiul stadion am câştigat, a fost bine. Am jucat acolo şi am jucat împotriva Stelei în Liga Europa. Este un stadion frumos, nou, este bine pentru jucători. Nu ştiu însă dacă va fi bine pentru noi. Terenul va fi la fel pentru ambele echipe. Sper că vor veni mulţi suporteri".

Referitor la Ante Puljic, antrenorul ceh a precizat că acesta nu este încă pregătit sută la sută pentru a evolua titular.

"Nu ştiu dacă va juca de la început, Puljic se pregăteşte de doar şapte zile. Pentru acest joc nu sunt sigur că va fi pregătit, nu cred. Brito este pregătit să joace, dar nu 90 de minute. Trebuie să lucrăm cu el, va juca nu doar în acest joc ci şi în următorul", a mai spus Dusan Uhrin Jr.

Partida Dinamo - FC Botoşani, din cadrul etapei a 9-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, pe Arena Naţională.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26