Filmul românesc ”Promisiunea”, Marele premiu la Ecofest 2023

EcoFest 2023 a acordat Marele Premiu unui film românesc.

La cea de-a XIII-a ediție a EcoFest, Festivalul Internațional al Filmului Ecologist, cea mai mare manifestare de gen din Europa de Est, Marele Premiu, acordat de Juriul elevilor, i-a revenit producției românești „Promisiunea ”, în regia lui Ioan Octavian Frecea.

EcoFest s-a încheiat cu un palmares notabil și și-a desemnat câștigătorii concursului la care au fost selectate 12 pelicule, din cele 35 care au participat, din 20 de țări. Juriul de specialitate al Festivalului, format din regizori, critici de film, producători, a acordat Premiul pentru imagine filmului francez „Țara Florilor”, Premiul pentru cel mai bun scenariu filmului canadian „Insula Zug”, Premiul pentru cea mai bună regie co-producției Belgia-Portugalia-Ungaria – „Halda de Steril”. Mențiunea acordată de juriu si Premiul special al acestuia au mers spre filmele „Etnofobia”, din Grecia, și „Măsura lucrurilor”, din Belgia.

La concursul Zona Liberă de Indiferență, secțiune în cadrul Festivalului, au prezentat proiecte și momente artistice peste 1.000 de elevi, coordonați pe peste 250 de cadre didactice. Cele mai bune dintre acestea au fost premiate în cadrul Galei Zona Liberă de Indiferență, cu diplome și cu cărți de la Editura Litera.

EcoFest - Festivalul Internațional al Filmului Ecologist a fost organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Consiliul Județean Ilfov, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov,  Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Primăria și Consiliul Local Bragadiru, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Inițiativa Ecologistă Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel