Fiica antrenorului de la SCM Zalău ar fi încercat să îl oprească pe elevul care şi-a ucis colegii în şcoala din Belgrad: Opreşte-te, de ce faci asta?

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Fiica antrenorului echipei de volei SCM Zalău, Dragan Kobiljski, a fost ucisă în atacul cu armă dintr-o şcoală din Belgrad de miercurea trecută. La înmormântare, însă, s-a aflat că aceasta ar fi încercat să îl oprească pe elevul de 14 ani care a provocat tragedia. 

Episcopul Ilarion, cel care a condus slujba de înmormântare, a povestit ultimele clipei ale copilei. 

"Este foarte dificil pentru mine să vorbesc azi. E multă durere, mult chin, dar ne rugăm la Dumnezeu să le dea tărie părinţilor, să continue să trăiască pentru Emma. Este un soldat şi un erou al lui Hristos, şi nu este o coincidenţă că cei mai buni dintre noi cad, pentru ca noi să putem continua să trăim ca urmare a sacrificiului lor. 

Ar trebui să ne rugăm şi pentru acel elev, şi sufletul lui chinuit. 

Emma a stat în faţa răului din acel băiat şi a spus: De ce faci asta? Opreşte-te. 

Le-a dat timp unor copii să se salveze. Când ne vom întâlni în lumea cealaltă, îi vom mulţumi pentru că ne-a protejat şi apărat", a spus preotul, la înmormântare, conform Blic.rs

Ministrul Educaţiei din Serbia a decis să demisioneze în urma atacului armat 

Ministrul sârb al educaţiei, Branko Ruzic, a demisionat duminică după masacrul comis în cursul săptămânii într-o şcoală primară în care opt elevi şi un agent de pază au fost ucişi, pe fondul emoţiei provocate de acest atac şi de un alt incident similar produs în ziua următoare, potrivit Reuters.

Serbia se află în stare de şoc şi în doliu în urma acestor două atacuri armate: masacrul dintr-o şcoală din capitală miercuri şi un măcel în afara oraşului joi, în cursul căruia au fost ucise opt persoane.

Suspecţii în ambele cazuri - un băiat de 13 ani şi respectiv un tânăr de 20 - se află în custodia poliţiei.


Partidele de opoziţie, care reproşează guvernului condus de premierul Anna Brnabic că nu a împiedicat cele două atacuri armate au cerut susţinătorilor lor să participe la un marş antiguvernamental luni seara la Belgrad. Opoziţia a cerut între altele demisia lui Branko Ruzic.

"În calitate de persoană responsabilă şi bine crescută, în calitate de profesionist în îndeplinirea tuturor atribuţiilor publice până în prezent şi în calitate de părinte şi cetăţean al Serbiei, am luat decizia raţională de a demsiona", a declarat Ruzic în scrisoarea de demisie adresată premierului, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel