Festivalul 'Bega Bulevard' din Timiş aşteaptă numeroşi turişti dornici să se plimbe cu vaporetele

Tronsonul timişorean al Canalului Bega va fi sărbătorit, în perioada 6 - 8 septembrie, prin festivalul "Bega Bulevard", care cuprinde în acest an diverse evenimente organizate de municipalitate, cele mai aşteptate fiind parada vaporetelor şi cursa răţuştelor.

"Suntem la cea de-a XII-a ediţie, dar încă de la început festivalul 'Bega Bulevard' a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei Canalului Bega pentru oraş, dar şi asupra posibilităţilor de recreere, de agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Festivalul a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere, estetic, urbanistic, ecologic şi va concentra pe parcursul celor trei zile activităţi culturale şi de divertisment", a anunţat primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu.

Evenimentele cele mai atractive se vor desfăşura pe faleza centrală Flora şi în Parcul Alpinet, în programul organizat de primărie fiind incluse concerte şi recitaluri susţinute de Pepe, Sore, What's Up, Minelli, JazzyBIT, Jazz a la Jais, Jinx, Mr. Pit, DJ AXL, Peregrinii, BegArt. Nu vor lipsi demonstraţiile cu foc, realizate de către Amaris Agni şi Deep6Project.

Banii care vor fi adunaţi din vânzarea sutelor de răţuşte de plastic care vor fi lansate la apă vor fi folosiţi în scopuri caritabile.

Istoria Canalului Bega începe în anul 1728, când contele Claudius Mercy a dispus săparea unui canal care să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei, moment în care a început canalizarea râului Bega (Begheului) în amonte de Timişoara, până la Făget. Patru ani mai târziu, în 1732, pe noul canal circula primul vapor, până la Pancevo (Serbia). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel