O explozie de amploare a avut loc în apropiere de oraşul englez Bristol, la o stație de tratare a apei. Potrivit poliției, sunt mai multe victime.
Patru persoane au fost ucise şi o alta rănită într-o explozie survenită joi la o uzină de tratare a apei de lângă Bristol, în Anglia, a relatat cotidianul Times preluat de Reuters.
"Patru morţi şi un rănit în explozia de la Avonmouth", a transmis pe Twitter un reporter al ziarului.
Potrivit acestuia, un container cu substanţe chimice de la o staţie de reciclare a apei reziduale a companiei Wessex Water a sărit în aer, într-un moment în care pe acoperiş se aflau muncitori.
Serviciile de pompieri au transmis mai devreme pe Twitter că au fost solicitate să intervină la Avonmouth, în sud-vestul Angliei, unde a avut loc o explozie de anvergură. "Putem confirma că sunt numeroase victime la faţa locului", a declarat o purtătoare de cuvânt a Serviciilor de pompieri şi salvare din Avon, menţionând că este vorba de persoane grav rănite, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci