Erdogan îl felicită, într-un final, pe Biden. Mesajul transmis de la Ankara

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care are relaţii bune cu Donald Trump, a transmis marţi un mesaj de felicitare pentru Joe Biden, câştigător în alegerile prezidenţiale din SUA, şi şi-a exprimat speranţa într-o consolidare a legăturilor dintre Ankara şi Washington, relatează AFP şi Reuters.

'Provocările cu care ne confruntăm la nivel mondial şi regional fac necesare dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor noastre pe baza unui interes şi a unor valori comune', a precizat Erdogan într-un mesaj făcut public de preşedinţia turcă. 'În această nouă perioadă, îmi reafirm hotărârea de a colabora îndeaproape cu administraţia SUA în acest cadru', a adăugat Erdogan, calificând relaţia dintre Turcia şi SUA ca fiind una 'veche' şi 'strategică'. 

Erdogan a mai afirmat că 'alianţa şi cooperarea puternice' dintre cele două ţări vor continua să contribuie la pacea mondială.

'Vă felicit pentru succesul electoral şi vă transmit cele mai sincere urări de pace şi de prosperitate pentru poporul american', a concluzionat preşedintele turc. Victoria lui Biden la alegerile prezidenţiale din SUA, contestată de Trump, actualul locatar de la Casa Albă, a fost primită cu circumspecţie de Turcia.

Relaţiile dintre Ankara şi Washington, două state membre ale NATO, s-au degradat în ultimii ani, în special în al doilea mandat al lui Barack Obama (2012-2016), când Biden era vicepreşedinte.

Dezacorduri în legătură cu Siria, restricţiile asupra unor libertăţi în Turcia, refuzul american de a extrăda un predicator căutat de Ankara - acestea sunt unele dintre tot mai numeroasele subiecte de neînţelegere care afectează relaţiile dintre cele două ţări din 2016, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel