„Când ești comandant de batalion la începutul unei misiuni în Afganistan, aproape că uiți de ziua ta de naștere.
Dar familia va găsi mereu căi de a fi alături de tine, indiferent de distanță!”, așa începe mesajul Ministerului Apărării Naționale.
Ei bine, în filmulețul publicat, apare surpriza făcută locotenent-colonelului Mihai Ioniță și reacția lui.
Soția comandantului Mihai Ioniță, alături de cei trei copii, cu tortul în față, i-au transmis pe rând, gândurile lor. Familia a adoptat atitudinea specifică Armatei pentru a-l felicita pe Mihai Ioniță cu ocazia zilei sale de naștere.
Locotent-colonelul s-a arătat emoționat de moment și a oferit un răspuns pe măsura așteptărilor.
„Locotenent-colonelul Mihai Ioniță este comandantul Batalionului 191 Protecția Forței "Golden Lions", batalion ce se află la începutul unei noi misiuni în teatrul de operații Afganistan. Pentru locotenent-colonelul Mihai Ioniță aceasta este a 5-a misiune într-un teatru de operații”, mai precizează MApN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News