Electronicele și electrocasnicele vor avea o perioadă de garanție mai lungă

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Electronicele și electrocasnicele vor avea o perioadă de garanție mai mare pentru a putea fi reparate. Cel puțin așa ar trebui să se întâmple după ce Parlamentul European și-a propus să reducă din cantitatea de deșeuri si chiar a elaborat un regulament în acest sens.

Electronicele și electrocasnicele vor avea o durată de viață mai lungă și vor putea fi reparate mai ușor. Asta după ce Parlamentul European a decis prin vot, 544 de voturi pentru și doar 18 împotrivă, noul regulament privind garanția acestor produse.

Fiecare aparat va avea o etichetă pe care va scrie perioada în care producătorul este obligat să îl repare și să ofere piese pentru el. Regulamentul votat joi va fi obligatoriu pentru toate țările Uniunii Europene. „Reglementarea pune capăt practicii producătorilor de a refuza repararea unui produs care are poate daune minore. Respectiv, acest termen de reparare este obligatoriu, dar și procentul, asta înseamnă că pentru un defect minor producătorul nu mai poate să refuze repararea sau să ne oblige să cumpărăm unul nou cu o valoare foarte mare. Eticheta va conține și măsura în care bunul poate fi reparat, respectiv de la 100%, adică în întregime sau un procent mai mic”, a declarat eurodeputatul Vlad Gheorghe, potrivit ştirileprotv.ro.

Producătorii vor fi obligați să asigure piese de schimb, inclusiv după expirarea garanției. Fiecare produs va avea un scor de reparație – cu cât va fi mai ușor de reparat, cu atât va avea un scor mai mare. În plus, produsele vor primi actualizări de software pentru perioade mai lungi de timp, chiar și după 4 ani de la data lansării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel