Dispariție misterioasă în 26 iulie. Soțul a anunțat IPJ Olt abia ASTĂZI

Descriere foto:

O femeie în vârstă de 44 de ani, din Drăgăneşti-Olt, care a plecat de la domiciliu în ziua de 26 iulie şi nu a mai revenit, este căutată de poliţişti după ce miercuri soţul ei i-a anunţat dispariţia.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Olt, remis miercuri Agerpres, femeia dată dispărută, Elena Percea, ar fi plecat pe 26 iulie de la domiciliu, spre municipiul Slatina, pentru efectuarea unor investigaţii medicale.

Soţul Elenei Percea a declarat că după plecarea de la domiciliu, în aceeaşi zi, femeia i-a confirmat bărbatului că a ajuns în Slatina, însă apoi nu a mai răspuns la telefon.

Femeia a mai plecat de acasă anterior şi apoi a revenit.

Elena Percea are următoarele semnalmente: "înălţime 1,60 metri, constituţie atletică, faţă rotundă, păr negru lung, sprâncene negre subţiri pensate, prezintă două aluniţe la nivelul sprâncenei stângi, iar pe antebraţul stâng prezintă un tatuaj sub forma unei fundiţe".

În ziua dispariţiei femeia purta un tricou albastru, pantaloni albaştri din stofă şi papuci albi din plastic.

Poliţia face apel la persoanele care pot oferi informaţii despre persoana dispărută să se adreseze celei mai apropiate secţii sau să apeleze la 112. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27