Cele mai citite

Din toamnă, Universitatea Craiova joacă la matineu

Universitatea Craiova este retrogradată și din punct de vedere matematic în Liga a doua, oltenii obținând doar o remiză în etapa cu numarul 33 pe terenul Gloriei Bistrița.

[caption id="attachment_65297" align="alignleft" width="300" caption="Lui Mititelu, toate i-au mers pe dos anul acesta"][/caption] Golurile au fost marcate de Curtuiuş 35, pentru gazde, respectiv D. Stoica 66, pentru oaspeţi.

Cu această remiză, Gloria Bistriţa a reuşit să salveze de la retrogradare, întrucât are cinci puncte în pluis, 35, faţă de prima echipă care a luat drumul Ligii a 2-a, Universitatea Craiova, care a acumulat doar 30 de puncte.

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a dat vina pe arbitrajul lui Cristian Balaj pentru înfrângerea suferită de echipa sa la Bistriţa. „Am fost furaţi iarăşi. Am avut un gol de 2-1 perfect valabil care ne-a fost anulat, cum să întrerupi meciul când echipa scapă spre poartă!? După ce că avem atâtea necazuri, mai suntem şi furaţi. Am crezut că acest Balaj e om de onoare, dar ne-a furat, e neserios şi fără obraz. Dinainte de meci bătea apropouri că suntem retrogradaţi. E omul cooperativei! A fost viciere gravă de rezultat şi Balaj a contribuit mult la retrogradarea Craiovei. Balaj e prietenul lui Jean Pădureanu şi în această seară şi-a ajutat amicul. E o ruşine de arbitru”, a spus Adrian Mititelu la DigiSport.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Sport
Citește mai multe din Sport
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close