Dăncilă: Femeile în conducere aduc o calitate superioară în activitatea instituțiilor publice

Eduard Pascu / 29 mai 2019 / 11:34 Salveaza PDF Comentarii
Viorica Dancilă
Viorica Dancilă

Extinderea valorificării capacităţilor de conducere şi profesionale ale femeilor va aduce o calitate superioară în activitatea instituţiilor publice, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

"Peste 50% din populaţia României este feminină, educatorii sunt în majoritate femei, multe femei sunt implicate în viaţa politică şi civică, suntem, deci, coautoare, cu responsabilităţi depline la multe dintre proiectele legislative prin care ne dorim să schimbăm lumea. Ca prim-ministru al României, afirm în faţa dumneavoastră că am început deja să o facem. În Guvernul pe care-l conduc am promovat mai multe doamne în funcţia de ministru care au rezultate remarcabile şi care pun în aplicare proiecte benefice pentru cetăţeni. La nivelul Partidului Social Democrat din România am făcut, de asemenea, un pas important şi am introdus principiul paritar în structurile de conducere ale partidului. Ne dorim să promovăm acest principiu şi la conducerea instituţiilor publice pentru că extinderea valorificării capacităţilor de conducere şi profesionale ale femeilor va aduce o calitate superioară în activitatea instituţiilor publice", a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, în discursul susţinut în cadrul Conferinţei la nivel înalt "Condiţia femeii moderne - între empowerment, leadership şi discriminarea de gen" organizată în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Rotative a Consiliului UE.

Premierul a adăugat că studii privind iniţiativele femeilor antreprenor plasează România în top 10 printre ţările care acordă atenţie acestui subiect, respectiv procentul afacerilor înfiinţate şi conduse de femei.

"Sunt patru elemente cheie care permit femeilor să deruleze şi să dezvolte afaceri de succes: cultura antreprenorială, accesul la servicii financiare de calitate, simplificarea birocraţiei şi sprijinul acordat iniţiativelor femeilor, iar Guvernul este un partener de încredere în acest sens. Şi cred că şi doamnele antreprenor au simţit acest lucru gândindu-mă că, din cele peste 30.000 de firme înscrise în noua sesiune a programului Start Up Nation, aproximativ 44% sunt reprezentate de femei", a declarat Dăncilă.

Vezi și: Ședință de urgență la PSD, înainte de votul în Camera Deputaților

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27