Curtea Europeană de Conturi: Certificatul COVID-19 a funcţionat, celelalte instrumente de restricţionare a circulaţiei nu prea

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Curtea Europeană de Conturi a emis un raport cu privire la instrumentele folosite pentru restricţionarea circulaţiei între ţările UE şi eficacitatea acestora în timpul pandemiei. Astfel, conform Curţii, certificatul COVID-19 a funcţionat bine, însă celelalte instrumente nu. 

Certificatul digital al UE privind COVID a contribuit la coordonarea restricţiilor de călătorie între ţările Uniunii Europene şi a fost eficace în facilitarea călătoriilor în timpul pandemiei de COVID-19, însă impactul celorlalte instrumente ale UE a fost modest, concluzionează Curtea de Conturi Europeană, într-un raport dat miercuri publicităţi.

Potrivit Curţii, Comisia Europeană a acţionat rapid pentru a propune soluţii tehnologice adecvate, dar utilizarea acestor instrumente de ţările UE a variat semnificativ, astfel încât impactul lor în facilitarea călătoriilor a fost inegal. În acest context, Curtea solicită UE să se pregătească mai bine, astfel încât să poată face faţă cu mai mult succes eventualelor situaţii de urgenţă viitoare.

Peste 70 de milioane de euro alocaţi pentru instrumentele informatice 

"În martie 2020, la scurt timp după detectarea primelor cazuri de COVID-19 în Europa, ţările UE au început să impună controale la frontiere şi restricţii de călătorie. În pofida competenţelor sale limitate în domeniul politicii de sănătate publică, Comisia Europeană a luat diverse iniţiative pentru a limita impactul acestor măsuri asupra liberei circulaţii. În special, aceasta a dezvoltat o serie de instrumente pentru a facilita călătoriile şi pentru a ajuta la urmărirea cazurilor pozitive de COVID-19. Aceste instrumente au inclus un portal de depistare a contacţilor, formulare digitale de localizare a pasagerilor şi o platformă pentru transmiterea acestor formulare între statele membre ale UE, precum şi certificatul digital al UE privind COVID. UE a alocat 71 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestor instrumente informatice", se arată în raportul intitulat "Instrumente de facilitare a călătoriilor în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19; Iniţiative relevante, cu impact variind de la succes la utilizare limitată".

Curtea a constatat că CE mobilizase rapid finanţare şi adoptase o abordare pragmatică în ceea ce priveşte dezvoltarea instrumentelor sub presiunea timpului. Portalul de depistare a contacţilor a început să funcţioneze după doar şapte luni de la debutul pandemiei, în timp ce certificatul digital al UE a fost finalizat înainte ca ţările UE să îşi fi încheiat planurile de vaccinare. În schimb, formularele de localizare a pasagerilor au fost elaborate prea târziu, unele soluţii naţionale fiind deja puse la dispoziţie mai devreme.

Ce nu a reuşit să facă Comisia Europeană



Curtea observă, de asemenea, că Executivul european nu a reuşit să convingă anumite state membre să îşi depăşească rezervele cu privire la utilizarea instrumentelor UE din cauza unor preocupări legate de protecţia datelor şi a altor preocupări de ordin juridic, precum şi pentru că acestea îşi dezvoltaseră deja propriile instrumente naţionale. În general însă, Comisia a răspuns preocupărilor legate de protecţia datelor şi a aplicat bune practici în materie de securitate informatică, se spune în document.

"Era esenţial ca toate ţările UE să adopte instrumente comune pentru a coordona restricţiile privind libera circulaţie şi pentru a facilita călătoriile în pofida situaţiei fără precedent cu care ne confruntam. Nu toate instrumentele UE au fost adoptate de statele membre, iar succesul certificatului digital al UE privind COVID nu s-a înregistrat şi în cazul celorlalte instrumente", a declarat Baudilio Tome Muguruza, membrul Curţii de Conturi Europene responsabil de acest audit.

Formularul de localizare a pasagerilor, nefuncţional



Conform ECA, doar patru state membre au utilizat formularul digital al UE de localizare a pasagerilor şi, din aproape 27 de milioane de formulare emise până în februarie 2022, mai mult de 9 din 10 au fost emise de o singură ţară din UE, Italia.

În mod similar, platforma de schimb nu a fost utilizată aproape deloc, cu doar 256 de formulare transmise până la sfârşitul lunii februarie 2022 (toate, cu o singură excepţie, provenind din Spania). Adoptarea aplicaţiilor de depistare a contacţilor a variat în mod semnificativ: până în mai 2022, cea mai mare parte a datelor de pe portal (83%) fuseseră generate exclusiv de utilizatori din Germania. În practică, certificatul digital al UE privind COVID a fost singurul instrument utilizat în toate statele membre şi chiar în 45 de ţări şi teritorii din afara UE. Până la sfârşitul lunii martie 2022, fuseseră emise peste 1,7 miliarde de certificate.

Astfel, Curtea concluzionează că numai certificatul digital al UE privind COVID a contribuit la coordonarea restricţiilor de călătorie între ţările UE şi a fost eficace în facilitarea călătoriilor în timpul pandemiei de COVID-19.

În sfârşit, auditul semnalează lipsa unor proceduri specifice pentru utilizarea acestor instrumente pe termen mai lung sau pentru reactivarea lor rapidă în cazul în care ar fi necesare din nou. De exemplu, actualul temei juridic pentru certificatul digital al UE privind COVID va expira în iunie 2023; eventuala reînnoire a acestuia se va face prin intermediul procedurii legislative obişnuite a UE.

Auditul Curţii Europene de Conturi acoperă perioada cuprinsă între octombrie 2020 şi iunie 2022 şi se axează pe cele patru instrumente ale UE enumerate mai sus, inclusiv pe finanţarea aferentă din partea UE. Auditul nu acoperă finanţarea din partea UE pentru vaccinarea împotriva COVID-19, pe care Curtea a evaluat-o anterior în raportul special referitor la achiziţionarea de vaccinuri împotriva COVID-19 de către UE. Acest audit completează raportul special privind dreptul la liberă circulaţie în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19 (publicat în iunie 2022), care a analizat controalele la frontierele interne din spaţiul Schengen efectuate în timpul pandemiei, precizează ECA, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel