Cum ești furat prin "metoda pomana". La ce să fii atent

Poliţiştii din Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, efectuează opt percheziţii la persoane bănuite de furt prin "metoda pomana", cauzând un prejudiciu de aproximativ 100.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, din cercetări a rezultat că, în perioada august - octombrie 2018, persoanele în cauză, sub pretextul că intenţionează să ofere bunuri în memoria unei persoane decedate, ar fi solicitat accesul în mai multe locuinţe.

După ce ar fi reuşit să pătrundă înăuntru, acestea ar fi oferit şi o sumă de bani cu acelaşi titlu, însă ar fi înmânat persoanelor vătămate o bancnotă de valoare mare, solicitând un rest de bani, pentru a identifica locul unde sunt ţinuţi banii în locuinţe.

Ulterior, ar fi creat un pretext pentru a distrage atenţia persoanelor vătămate, una dintre persoanele bănuite reuşind să sustragă restul de bani. Prin activitatea infracţională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 100.000 de lei.

Şapte persoane vor fi fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, se mai arată ăn comunicat La activităţi participă şi jandarmi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel