COD RUTIER schimbat din nou. Noile prevederi

Dacă şoferul este lângă maşină, aceasta nu se ridică
Dacă şoferul este lângă maşină, aceasta nu se ridică

Legea prin care Poliţia Locală poate dispune ridicarea unui vehicul parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, promulgată de Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, informează Administraţia Prezidenţială Prin legea iniţiată de liderul deputaţilor PNL Florin Roman poliţia locală poate să dispună ridicarea unui vechicul staţionat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public marcate în acest scop. Actul normativ reglementează şi obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, precum şi obligaţiile persoanelor fizice.

 

Maşinile parcate pe trotuare vor fi ridicate. Noi reguli decise în Parlament

 


Potrivit expunerii de motive, iniţiativa vizează, printre altele, redefinirea subiecţilor actului normativ, introducerea prevederii privind obligaţia de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificarea prevederilor care reglementează obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele care reglementează obligaţiile persoanelor fizice, potrivit Romania TV.

Conform legii promulgate de şeful statului, asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul localităţilor, buna gospodărire a acestora şi respectarea normelor de igienă constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, operatorilor economici şi a altor persoane fizice şi juridice.

De asemenea, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

O altă obligaţiei care revine instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice este să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.

„În cazul nerespectării obligaţiei, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore”, conform sursei menţionate.

 

COD RUTIER.  Dacă şoferul este lângă maşină, aceasta nu se ridică

 

Pe de altă parte, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.

Actul normativ prevede faptul că cel care conduce vehiculului este „direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnicoadministrative”.

Printe alte obligaţii pe care le au instituţiile publice, persoanelor juridice şi fizice se numără:

„- depozitarea corespunzătoare a reziduurilor menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale.

– menţinerea curăţeniei trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc.

– îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;

– respectarea măsurilor stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi.

– asigurarea curăţirii mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice.

– curăţarea şi întreţinerea şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii

– finalizarea construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea”.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy