Ce spune Radu Banciu despre Catedrala Mântuirii Neamului

Radu Banciu a atacat în termeni duri proiectul Patriarhiei Române de a construi Catedrala Mântuirii Neamului,  România devenind a doua națiune, după Maroc, la capacitatea de  absorbție a enoriașilor într-o catedrală. În opinia lui Banciu, românii sunt cei mai necinstiți oameni de pe pământ, cei mai borfași.

 "România va deveni al doilea stat din lume, după Maroc, la capacitatea de absorbție a enoriașilor într-o caderală. Marocul este pe primul loc, după moscheea de la Casablanca, Catedrala Mântuirii Neamului  de la București va fi, se pare, a doua măgăoaie de genul acesta. Situată în spatele Casei Poporului, gurile rele spun că nu vei mai vedea Casa Poporului dacă te plasezi lângă măgoaia asta. Cel mai mare lăcaș de cult: 20 (!!!) de metri lungime, 70 de metri lățime, 120 de metri înălțime,  5.000 de persoane adăpostite acolo. Costul estimat de proiectant la faza roșu-gri este de 100 de milioane de euro, din care s-au adunat 25 de milioane de euro", a comentat Radu Banciu la emisiunea de la B1 TV.

"Mai are de cerșit Patriarhul Daniel încă 75 de milioane de euro. Potrivit lui Constantin Stoica, bănuții vin de la bugetul de stat, de la primăriile de sector cu excepția Primăriei Sectorului 4 a domnului Piedone, interesant actul de curaj al domnului Piedone, de la CJ Prahova, dar și din donații individuale. Puteți să vă duceți să donați pentru Catedrală, că banii ăia vor ajunge în buzunarul lui Daniel.

Toți patriarhii din lume nu gândesc cum  gândește Papa Francisc. De exemplu, dacă ar fi fost acum în România patriarh, ar fi spus că vrea o bojdeucă, cam de dimensiunea celei în care a copilărit Ion Creangă la Humulești, cu mașină de spălat manuală înăuntru și poate un prăjitor de pâine. Și în rest îi așteaptă pe enoriași în sandale, nu are nevoie de mașină.

Diferența între un om serios, cinstit și competent, și această gașca de escroci este că în România, cu cât ești mai mare și mai megaloman, cu atât te crezi mai isteț. Pentru că românii sunt cei mai necinstiți oameni de pe pământ, cei mai borfași. Nu este nevoie să ne adunăm 5.000 de escroci într-o biserică și acolo să ne prefacem că ne rugăm, când după ce ieșim din biserică ne apucăm să furăm... La noi numai hoție. Și acum alți hoți încearcă să găsească 300.000 de lei. Toate județele României trebuie să cotizeze, pentru că nu este catedrala bucureștenilor, este a întregii țări. Și aș spune a întregii planete că proști sunt peste tot", a conchis Radu Banciu, miercuri seara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel