CCR, concurs de angajare. Ce post este disponibil

CCR
CCR

Curtea Constituţională a României organizează concurs pentru ocuparea postului de secretar general, data limită de înscriere fiind 14 decembrie, potrivit unui anunţ postat pe site-ul CCR. 

Pentru a putea fi numit în respectiva funcţie de către plenul Curţii, candidatul trebuie să aibă pregătirea profesională şi experienţă practică pentru exercitarea funcţiei de secretar general cu atribuţii principale de ordonator de credite, precum şi experienţă managerială relevantă. De asemenea, cei interesaţi de acest post trebuie să fie licenţiaţi în drept şi să aibă, printre altele, o vechime totală în muncă de cel puţin 10 ani, dintre care cel puţin 5 ani în profesii din domeniul juridic şi 3 ani într-o funcţie de conducere. 

O altă condiţie pentru ocuparea postului de secretar general al Curţii este de a nu fi fost lucrător sau colaborator al Securităţii, în sensul OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, a nu face parte din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică şi de a nu fi fost şi a nu fi lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii. 

Care este termenul limită de trimitere a dosarelor de participare

Pentru a se înscrie la selecţie, candidaţii trebuie să trimită până pe 14 decembrie un dosar de participare. Evaluarea şi selecţia candidaţilor constă în următoarele etape succesive: selecţia dosarelor de participare; verificarea cunoştinţelor practice de operare pe calculator; verificarea privind cunoaşterea unei limbi străine; interviu. 

Comisia de evaluare a candidaţilor este formată din membrii plenului Curţii Constituţionale, fiind asistată de prim-magistratul-asistent, în calitate de secretar al comisiei. Aceasta va realiza selecţia dosarelor de participare şi interviul. Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor se va face pe 19 decembrie, verificarea privind cunoaşterea unei limbi străine şi a cunoştinţelor practice de operare pe calculator - pe 14 ianuarie 2019, interviul va fi pe 16 ianuarie, iar afişarea rezultatelor finale ale evaluării candidaţilor - pe 18 ianuarie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel