Cătălin Tolontan ar fi fost dat afară de la Libertatea.
Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial al ziarului Libertatea, ar fi fost dat afară, astăzi, de la Libertatea, după ce, în urmă cu o lună, a fost îndepărat de la Gazeta Sporturilor, potrivit surselor paginademedia.ro. Și ziaristele Iulia Roşu, redactor-şef adjunct Libertatea, şi Camelia Stan, tot redactor-şef adjunct, ar fi avut aceeași soartă.
"Conducerea Ringier România anunţă că Libertatea, brand media renumit şi respectat inclusiv dincolo de graniţele ţării, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va îmbogăţi si diversifica oferta de continut digital, în perioada următoare. Acestui demers îi sunt asociate măsuri interne de reducere a costurilor, de natura sa contribuie la securizarea unui viitor sustenabil pentru companie, în contextul unei scăderi drastice a vânzărilor editiei tipărite a Libertatea, respectiv cu 64%, comparativ cu anul 2018.
(...) Conducerea Ringier România, de comun acord cu Ringier AG, principalul acţionar, au decis să se angajeze într-o etapă de redefinire a priorităţilor, mutând accentul in zona digitala. Ca parte centrală a acestei tranziţii, va fi realizată o evaluare a echipei editoriale actuale. Procesul urmăreşte identificarea paşilor necesari pentru a construi o redacţie axată pe digital. Trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare de strategie.
În viitor, secţiunea de sport din Libertatea va fi asigurată de GSP.ro, cel mai important brand de presă sportivă din România, pentru a răspunde cât mai riguros exigenţelor unei audienţe interesate de sport", a transmis Ringier într-un comunicat transmis publicației Pagina de Media.
La începutul lunii noiembrie, jurnalistul Victor Ciutacu spunea că lumea n-are de ce să-l plângă pe Cătălin Tolontan, după ce Gazeta Sporturilor a anunțat că nu va mai fi pe print, ci va fi online.
"Martirizarea lui Tolontan e o dramoletă sentimentală proastă, menită să scoată cât mai mulți bani (despăgubiri contractuale) de la patronat și o minare neetică, din interior, a activității societății de unde încă își ia banii.
Până să se certe cu Tolontan, Ringier era veșnicul exemplu al băsiștilor și, ulterior, al reziștilor de AȘA DA. Era marele și deontologicul trust occidental de presă. După aia, a devenit, pentru aceiași, mai rău decât mogulii autohtoni. Pentru cei leșinați de grija lui Cătălin, după plecarea lui (și) de la Libertatea, nu va rămâne pe afară.
Își va face sau îi va fi livrată la cheie o nouă jucărie. În 2024, sunt patru rânduri de alegeri. Va fi foarte util, cu tot cu investigațiile lui spectaculoase servite...”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu