Care va fi destinația avionului Boeing 737, achiziționat de un prahovean?

O persoană din Județul Prahova și-a adjudecat licitația organizată de Direcţia de Finanţe Bacău, în urma căreia a cumpărat un avion de transport persoane Boeing 737, abandonat la societatea Aerostar Bacău de către o companie aeriană din Nigeria şi cedat apoi statului român, pentru care a plătit 354.144 lei.

Avionul Boeing 737, fabricat în 1985, a fost adus la societatea Aerostar Bacău în anul 2007, pentru reparaţii capitale, de către compania nigeriană TranSky Airlines. Întrucât reparațiile care ar fi trebuit făcute erau mult prea scumpe pentru resursele financiare ale companiei nigeriene, avionul a fost abandonat la Bacău, ulterior aparatul de zbor fiind cedat statului român.

În urma licitației organizate de Direcţia de Finanţe Publice Bacău, avionul Boeing a fost cumpărat cu o sumă de trei ori mai mare faţă de preţul de pornire al licitaţiei.

"Preţul de evaluare al aeronavei a fost de 84.320 lei, aceasta fiind şi suma de la care s-a pornit licitaţia organizată de DGFP Bacău. Au existat patru dosare depuse la instituţie, însă doar trei au fost complete. În urma licitaţiei, bunul a fost adjudecat de Rodica Elena Petre, care a şi plătit în termenul legal de cinci zile suma pe care a licitat-o, respectiv 354.144 lei", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al DGFP Bacău, Adrian Anghel, citează Mediafax.

Fericita posesoare a aeronavei Boeing nu a dorit să ofere indicii privind destinația bunului obținut, dar trei variante sunt posibile: fie vândut la fiare vechi, să devină obiectiv turistic sau să intre în reparații capitale chiar pentru curse de transport pasageri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel