Calitatea aerului în Germania s-a îmbunătăţit în 2020, pandemia fiind doar unul dintre motive

Calitatea aerului în Germania s-a îmbunătăţit în 2020, pandemia fiind doar unul dintre motive
Calitatea aerului în Germania s-a îmbunătăţit în 2020, pandemia fiind doar unul dintre motive

Poluarea atmosferică în oraşele din Germania a scăzut semnificativ în 2020, informează, marți, DPA. 

Numărul oraşelor care au depăşit limita stabilită pentru nivelul de poluare a fost cel mai mic înregistrat vreodată, potrivit raportului Autorităţii Federale pentru Mediu (UBA). Doar 3% până la 4% dintre cele 400 de staţii de monitorizare a poluării, care au fost analizate până în prezent, au depăşit pragul anual de 40 de micrograme de dioxid de azot toxic (NO2) la metru cub, a precizat UBA. În 2019, circa 21% dintre staţiile de măsurare au înregistrat niveluri peste limită.

2020 a fost, de asemenea, anul cu cantitatea cea mai mică de particule fine prezente în atmosferă de la debutul măsurătorilor, la sfârşitul anilor 1990. Impactul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus au jucat un rol relativ scăzut în reducerea poluării, a precizat UBA. Doar în perioada primului lockdown, din primăvara lui 2020, concentraţia de dioxid de azot, emisă de vehiculele diesel, a scăzut cu 20% până la 30% în medie. Cu toate acestea, pe parcursul anului, nu a existat un declin semnificativ în ceea ce priveşte valorile de trafic, mai precizează raportul. În schimb, vehiculele ecologice, mai multe zone cu trafic redus şi circulaţia autobuzelor ecologice au contribuit semnificativ la îmbunătăţirea calităţii aerului, a precizat UBA, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel