Epopeea acordului post-Brexit. Ministrul care aruncă BOMBA

Brexit
Brexit

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat marţi că absenţa unui acord între Uniunea Europenă (UE) şi Regatul Unit asupra relaţiilor lor viitoare este o perspectivă 'foarte credibilă' şi 'probabilă în prezent', notează AFP. 

'În situaţia în care ne aflăm acum, ipoteza unui +no-deal+ este o ipoteză foarte credibilă, din nefericire probabilă în prezent', a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa Comisiei pentru politică externă a Adunării Naţionale a Franţei.

'Ştim însă abilitatea britanică de a recurge la anumite tactici', a adăugat el. 'Chiar dacă britanicii sunt tacticieni redutabili, în prezent nu mai este timpul pentru tactică. Am terminat de jucat, ajungem la scadenţă', a mai spus ministrul francez.

'Asta înseamnă că între 15 octombrie şi jumătatea lui noiembrie se va juca totul'

'Asta înseamnă că între 15 octombrie şi jumătatea lui noiembrie se va juca totul', a subliniat el, amintind pentru prima dată 15 noiembrie ca termen-limită. 'Suntem pregătiţi pentru toate eventualităţile', a adăugat Jean-Yves Le Drian. Şeful diplomaţiei de la Paris a respins ideea că viitorul summit european, care va avea loc joi şi vineri, constituie un termen-limită pentru a ajunge la un acord, după cum a sugerat premierul britanic, Boris Johnson.

'Data de 15 octombrie, premierul Boris Johnson a anunţat-o, nu este poziţia Consiliului European care se reuneşte joi şi vineri. Nu este obligatoriu ca atunci să se lege lucrurile', a afirmat ministrul francez de externe.

Ar putea să mai dureze 'săptămâni'

La rândul său, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a lăsat să se înţeleagă marţi că încheierea unui acord comercial cu Regatul Unit ar putea să mai dureze 'săptămâni'.

Până în prezent, europenii aveau stabilit sfârşitul lui octombrie pentru a se ajunge la un compromis. Negocierile sunt dificile cu privire la menţinerea regulilor de concurenţă echitabilă cu Regatul Unit, găsirea unui bun compromis privind pescuitul şi încheierea unui acord solid în materie de guvernanţă, a reamintit ministrul. 'Pescuitul nu trebuie să fie variabila de ajustare a acordului', a insistat el.

Ce a mai susținut Jean-Yves Le Drian

'Accesul privilegiat pe Piaţa unică pe care îl doreşte Regatul Unit este indisolubil legat de garanţiile pentru pescarii noştri', a continuat Jean-Yves Le Drian. Acest subiect este deosebit de sensibil pentru unele state membre ale UE ca Franţa, Olanda, Belgia, Irlanda şi Danemarca.

În ce priveşte condiţiile de acces la apele şi resursele britanice în peşte, ministrul francez a insistat asupra 'necesităţii de a avea o predictibilitate multianuală, standarde tehnice comune, de a evita denaturarea concurenţei, de a ţine cont de drepturile istorice ale cotelor'. Iniţial, europenii au sperat să menţină în situaţia actuală accesul pescarilor lor la apele britanice, foarte bogate în peşte, după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie. Regatul Unit vrea însă limitarea acestui acces şi propune ca drepturile de pescuit să fie renegociate în fiecare an, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel