Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că premierul Victor Ponta are dreptate "în ghilimele" că "dosarul Năstase" este politic, având în vedere că toți denunțătorii sunt pesediști.
"Da, Victor Ponta are dreptate, dosarul Năstase este, în ghilimele, un dosar politic pentru că toți turnătorii și denunțătorii din dosar sunt pesediști. De la Sechelariu la Jianu sau consulul din China, toți s-au turnat între ei, pesediștii. Deci da, este un dosar politic PSD și vă rog să sesizați nuanța de ironie", a spus Boc.
El a adăugat că premierul Ponta greșește când se amestecă în declarații care vizează puterea judecătorească și justiția în ansamblu.
"Un stat care vrea să fie cu drepturi depline în Uniunea Europeană, nu face, de la cel mai înalt nivel, acuzații la adresa justiției. Primul-ministru trebuie să fie, la fel ca celelalte autorități ale statului, un om care sprijină instituțiile, nu le desființează prin declarații care pun sub semnul întrebării verdictul pe care îl dau. Acasă, în familie poți să ai comentarii de ce nuanță vrei tu, dar ca om politic și prim-ministru nu ai voie să pui la îndoială o decizie a unei instanțe judecătorești, indiferent despre cine este vorba, și despre mamă să fie", a spus Boc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu