Beijingul dă semne că vrea să pună capăt războiului comercial cu SUA. Cotidianul chinez de propagandă cere un 'teren comun de înţelegere'

China acuză SUA de 'constrângere economică şi intimidare tehnologică'
China acuză SUA de 'constrângere economică şi intimidare tehnologică'

China şi SUA trebuie 'să găsească un teren comun de înţelegere pentru binele recuperării economice globale', scrie în ediţia sa de miercuri People's Daily, cotidianul portavoce al Partidului Comunist chinez, înaintea unei posibile vizite la Beijing a secretarului american de stat Antony Blinken, relatează agenţia EFE.

 

'Statele Unite nu au renunţat la obsesia lor de a trata China drept principalul lor competitor strategic. Dar ceea ce partea americană trebuie să înţeleagă este că concurenţa (economică) ne ajută să învăţăm unii de la alţii, să recuperăm decalajele şi să progresăm împreună. Idei precum 'dacă tu pierzi, eu câştig' nu funcţionează. Abordările oarbe împotriva Chinei nu funcţionează', se arată într-un articol din People's Daily.

Deşi Beijingul nu a confirmat vizita, mai multe mass-media americane au relatat în ultimele săptămâni că Blinken ar putea sosi duminică la Beijing, într-o vizită care ar dura până luni (5-6 februarie).

Aceasta ar fi prima vizită în China a unui secretar de stat al SUA după cea efectuată de Mike Pompeo în 2018, atunci în plin război comercial între cele două ţări.

People's Daily subliniază că ambele ţări 'trebuie să găsească modalitatea de a se înţelege', astfel încât 'să joace un rol mai decisiv în promovarea redresării economice globale în urma pandemiei COVID'.

În acelaşi articol se apreciază că SUA şi China trebuie să se concentreze pe a face mai vizibile 'politicile practice şi acţiunile concrete' în urma consensului la care au ajuns la Bali, la summitul G20, preşedinţii chinez şi american, Xi Jinping şi Joe Biden.

Aceştia au afişat atunci o apropiere între ţările lor menită să evite degenerarea tensiunilor într-o confruntare militară. Potrivit People's Daily, pentru 'a evita conflictele şi confruntarea', Statele Unite trebuie să 'înţeleagă importanţa pe care chestiunea taiwaneză' o are pentru Beijing.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat săptămâna aceasta, făcând aluzie la poziţionarea SUA faţă de Taiwan, că 'nu se poate cere comunicare şi cooperare din partea Chinei în timp ce partea cealaltă continuă să interfereze în afacerile interne ale Chinei sau să afecteze interesele Chinei'. 'Aceasta este linia roşie numărul unu care nu trebuie trecută', a avertizat reprezentantul MAE chinez.

Relaţiile între Washington şi Beijing au început să se deterioreze în 2018, când preşedintele de atunci al SUA, Donald Trump, a iniţiat un război comercial împotriva Chinei şi care ulterior s-a extins către domenii precum cel al tehnologiei sau al diplomaţiei.

Tensiunile între cele două puteri au fost alimentate vara trecută de vizita pe care a efectuat-o în Taiwan fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel