Băile Felix. Mang: Stațiunea, salvată de la faliment

Descriere foto:

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat că prin stabilirea de către Guvern a redevenţei zero pentru utilizarea apelor geotermale şi minerale, Băile Felix - cea mai mare staţiune balneară cu regim permanent din România este salvată de la faliment.

Mang a menţionat că subiectul privind valoarea respectivei redevenţe a fost discutat prima dată anul trecut, la Băile Herculane, în Comitetul Executiv Naţional al PSD.

"A apărut, la un moment dat, pe site-ul Ministerului Economiei, o propunere de majorare a redevenţei la ape geotermale de la 0,5 la 5 sau chiar 8%, majorare care ar fi dus automat la închiderea staţiunii Băile Felix şi a tuturor staţiunilor cu ape termale din România", a spus Mang.

În opinia sa, staţiunea Felix ar fi putut fi închisă în trei luni, deoarece cu redevenţa crescută s-ar fi plătit circa patru milioane de euro pe an, când profitul agenţilor economici, cu redevenţa de dinainte, era de 1,2 milioane de euro.

"Am dat exemplu (în Comitetul executiv, n.r.) Ungaria, unde redevenţa este zero. Propunerea celor din turism era să rămână aşa cum e sau să crească foarte puţin. Nu s-a gândit nimeni că se va discuta despre redevenţă zero.

Acolo, în Comitetul Executiv, preşedintele partidului împreună cu ministrul Economiei, premier era atunci Tudose, toţi au zis că vom încerca să o facem zero, mai ales că veniturile nu erau mari la nivel naţional, din redevenţa pe ape geotermale, astfel încât să piardă foarte mult la buget.

Pe aceste considerente s-a dat ordonanţa prin care redevenţa la ape termale folosite în turism este zero. S-a dat săptămâna aceasta cu aplicare de la 1 noiembrie", a precizat liderul PSD Bihor.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24