Franţa a decis să expulzeze doi diplomaţi azeri ca ''măsură de reciprocitate'', după decizia de marţi a Baku de a declara ''persona non grata'' doi diplomaţi francezi.
Parisul "respinge categoric acuzaţiile prezentate de Azerbaidjan pentru a-şi justifica decizia" privind diplomaţii francezi, acuzaţi, fără alte detalii, de activităţi "incompatibile cu statutul lor", potrivit comunicatului.
Ambasadoarea Azerbaidjanului în Franţa a fost convocată la Ministerul de Externe francez "pentru a i se comunica aceste elemente", a precizat diplomaţia franceză.
Marţi, Baku a exprimat într-un comunicat "un protest ferm împotriva actelor a doi angajaţi ai ambasadei Franţei incompatibile cu statutul lor diplomatic", dându-le 48 de ore pentru a părăsi ţara.
În ultimele luni, Baku a acuzat Parisul că "destabilizează" Caucazul oferind ajutor Armeniei, rivala Azerbaidjanului. Franţa este un susţinător istoric al Armeniei.
În noiembrie, preşedintele azer Ilham Aliev a acuzat Parisul că favorizează "noi războaie" prin înarmarea Erevanului.
Armenia şi Azerbaidjanul au relaţii extrem de conflictuale, în special din cauza Nagorno-Karabah, teritoriu separatist pe care Baku l-a recucerit în septembrie.
Cele două ţări vecine s-au înfruntat în două războaie pentru control asupra acestei enclave, unul între 1988 şi 1944 şi altul în toamna lui 2020.
Baku şi Erevan au anunţat recent că doresc să îşi normalizeze relaţiile şi au dat asigurări că un acord de pace ar putea fi semnat în viitorul apropiat, însă negocierile nu avansează.
Franţa, care găzduieşte o importantă diasporă armeană, s-a implicat în ultimele luni în medierea dintre aceste două foste republici sovietice şi, de asemenea, şi-a exprimat sprijinul de neclintit pentru Armenia.
În acest context, preşedintele azer Ilham Aliev a refuzat să se deplaseze în octombrie la un summit european în Grenada (Spania) şi să participe la o reuniune cu preşedintele francez Emmanuel Macron, afirmând că acesta are poziţii părtinitoare în favoarea armenilor, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu