Asalt asupra Capitoliului. Anchetă pentru crimă în cazul decesului unui poliţist - surse CNN

Proteste SUA
Proteste SUA

Procurorii federali au deschis o anchetă pentru crimă după ce un ofiţer al Poliţiei Capitoliului a murit joi, la o zi după asaltul susţinătorilor lui Donald Trump asupra Congresului, a relatat vineri CNN, citând un oficial al autorităţilor de aplicare a legii.

Agenţia de presă Reuters precizează că nu a putut contacta deocamdată biroul Procurorului SUA din Washington pentru a confirma informaţia. Divizia de omoruri din cadrul Departamentului de Poliţie din Washington desfăşoară ancheta alături de agenţiile federale de aplicare a legii, a precizat joi seară Poliţia Capitoliului într-un comunicat.

Ofiţerul de poliţie, Brian Sicknick, a fost a cincea persoană decedată după ce susţinătorii lui Trump au luat cu asalt miercuri Capitoliul.

Preşedintele republican în exerciţiu îi chemase la Washington pentru un marş şi le-a cerut să se revolte în contextul în care Congresul se reunise într-o sesiune comună a celor două camere pentru a certifica victoria în alegeri a lui Joe Biden. Printre persoanele decedate s-au numărat şi unii protestatari.

'Vinovaţii de moartea ofiţerului Sicknick trebuie aduşi în faţa justiţiei', a precizat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, într-un comunicat prin care a transmis condoleanţe familiei poliţistului decedat.

Ea a dispus că drapelele să fie coborâte în bernă la Capitoliu în onoarea acestuia. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deer, şi liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, au transmis la rândul lor condoleanţe. Poliţia Capitoliului a precizat că 'Sicknick a reacţionat la revolte' şi a fost rănit în ciocnirile cu protestatarii.

El murit joi după ce a fost dus la spital din cauză că s-a prăbuşit după ce s-a întors de la birou, a explicat poliţia. În vârstă de 40 de ani, Sicknick a suferit un atac cerebral şi, înainte de deces, a fost conectat la aparate, conform CBS News. El avea o experienţă de 15 ani în poliţie. După ce iniţial şi-a lăudat susţinătorii, Trump a condamnat ulterior violenţele de miercuri, spunând că participanţii la revoltă trebuie traşi la răspundere.

O femeie care făcea parte dintre demonstranţi a fost împuşcată mortal de forţele de securitate, iar alte trei persoane au murit din cauza unor urgenţe medicale. Şeful Poliţiei Capitoliului, Steven Sund, a anunţat joi că va demisiona la 16 ianuarie, cu patru zile înainte de învestirea lui Joe Biden.

Pelosi a cerut demisia lui Sund după ce forţele federale însărcinate cu protecţia Congresului nu au reuşit să îi ţină pe susţinătorii lui Trump în afara Capitoliului, trimiţându-i pe aleşi la adăpost în timp ce participanţii la revoltă vandalizau clădirea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel