ANM, prognoza meteo. Avertizare de vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații

Vremea
Vremea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă pentru toată țara. Vreme deosebit de reve, ninsori și precipitații, sunt doar câteva dintre fenomenele vizate. 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă pentru toată țara de astăzi 29 octombrie, ora 14:00 până în data de 01 noiembrie, ora 10:00. Printre fenomenele vizate se numără vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații mixte mai ales în zonele deluroase. 

În intervalul menționat vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece.
În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte.

În dimineața zilei de vineri (1 noiembrie), temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel