ANI: 90 de conflicte de interese în valoare de 148 milioane euro prevenite prin sistemul PREVENT

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis, în perioada 20 iunie 2017 - 31 martie 2019, 90 de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare de circa 148 milioane euro, semnalate cu ajutorul sistemului PREVENT.

"Dintre acestea, în 75 de cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În alte 13 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, ANI va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese", informează un comunicat al ANI transmis, joi, AGERPRES.

Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând consilii judeţene, primării, instituţii publice de la nivel central şi local, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: "Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare".

"În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 25.963 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 72,34 miliarde lei (aprox. 15,19 miliarde euro). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT a fost de 2,87 miliarde lei (aprox. 603 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 46,95 lei (aprox. 10 euro)", se arată în comunicat.

Totodată, în 45 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.

Dintre cele 25.963 de proceduri analizate, aproximativ 12% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 122.013 contracte subsecvente (loturi).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 5.258 de autorităţi contractante, 27.226 de operatori economici şi 529.570 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel