DOLIU. Ancuța Cârcu, mesaj emoționant

Tragedie în familia Acuței Cârcu. Fratele fostei PRM-iste și-a pierdut viața într-un accident de circulație.

Fratele fostei PRM-iste, Tony Cârcu, și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație, potrivit bistriteanul.ro. Autoturismul pe care îl conducea a căzut de pe o șosea suspendată, după ce șoferul nu a adaptat viteza într-un sens giratoriu. Accidentul s-a produs pe o autostradă din Palma de Mallorca, Spania, unde trăiește mare parte din familia Ancuței.

Toni Cârcu a intrat cu viteză într-un sens giratoriu de pe o șosea suspendată, a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de protecție și a căzut cu autoturismul pe șoseaua de dedesubt. Se pare că acesta nu purta nici centură de siguranță, informează presa spaniolă. 

Toni Cârcu avea 36 de ani și era stabilit în Palma de Mallorca

Acesta deținea mai multe cluburi din Palma de Mallorca și locuia alături de Ancuța și părinții săi. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut să facă nimic pentru a-l salva pe Toni Cârcu, rănile suferite fiindu-i fatale.

„Cel ce a fost un minunat. Îți mulțumesc Doamne pentru cel mai bun frate. Mereu am zis că dacă vreodată voi fi așezată la masă cu Dumnezeu, prima dată îi mulțumesc pentru fratele meu și pe urmă i-aș povesti ceva... Să te odihnești în pace", a fost mesajul postat de Ancuța Cârcu pe pagina sa de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel