AMBROZIA. 5.000 de lei amendă pentru cei care nu o combat

Românii, deținători de terenuri, care nu iau măsuri pentru combaterea ambroziei, riscă amenzi de până la 5.000 de lei. 

Actul normativ a fost publicat, vineri,  în Monitorul Oficial, iar de sâmbătă, 17 martie, a început să se aplice. Este vorba despre Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.

Potrivit acesteia, orice persoană care deține un teren în România va fi obligată să ia măsuri pentru a distruge ambrozia, o buruiană ce crește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină.

În cazul în care proprietarii de terenuri nu se vor conforma, ei pot primi amenzi ce pot ajunge până la 5.000 de lei pentru persoane fizice și până la 20.000 de lei pentru firme.

[citeste si]

Totuși, aceste amenzi se vor aplica doar după o avertizare inițială a autorităților, informează avocatnet.ro. Persoanele fizice și firmele vor trebui să desfășoare anual, până la data de 30 iunie, lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei. Dacă această obligație va fi neglijată, autoritățile vor da mai întâi o sancțiune sub formă de avertisment.

Apoi, ignorarea avertismentului va putea duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul românilor, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel