"Ambasadorii" României, ignoraţi

marius marinescu
marius marinescu

Asociaţia Chinologică Română a organizat la Romexpo expoziţia canină internaţională, la care au participat reprezentanţi din 14 ţări.

Participanţii sunt reprezentanţi în domeniu din 14 ţări, iar evenimentul a debutat sâmbătă şi se va încheia duminică.

"Exemplare a 100 de rase canine concurează pentru titlul suprem. Expoziţia este un veritabil festival canin şi România  este reprezenată de peste 300 de exemplare, adevăraţi ambasadori", a declarat Marius Marinescu, preşedintele fondator al Federaţii pentru Protecţia Animalelor şi a Mediului.

"Din pacte, până la această oră, nicio autoritate a statului nu a onorat evenimentul canin de la Romexpo", a precizat Marius Marinescu.

În cadrul expoziţiei, la loc de cinste sunt două rase canine româneşti, omologate internaţional, ciobănescul carpatin şi ciobănescul mioritic, elemente ale tradiţiilor noastre pure.

ÎI felicităm pe principalii organizatori pentru iniţiativă, dl Cristian Ştefănescu şi dl Petre Muntean, preşedinte şi respectiv vicepreşedintele Asociaţiei Chinologice, membri marcanţi ai Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi a Mediului (FPAM).

"Împreună am stabilit ca la viitoarea competiţie canină internaţională,  care va avea loc în luna iunie, să încurajăm şi participarea câinilor de rasă comună", a dăugat Marius Marinescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel