A murit în spital, după ce a fost diagnosticată cu pneumonie

Pneumonie
Pneumonie

O pacientă din Sibiu, în vârstă de 35 de ani, a decedat în spital, după ce a fost diagnosticată cu pneumonie.

O pacientă în vârstă de 35 de ani a decedat în cursul nopţii de duminică spre luni, în Secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, după ce a făcut un stop cardio-respirator, fiind diagnosticată anterior cu o pneumonie, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Decebal Todăriţă.

"Pacienta a decedat azi-noapte la ora 1,15 minute. A suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil. Ea a fost internată cu pneumonie masivă şi infecţie a căilor respiratorii", a explicat Decebal Todăriţă.

A primit tratament pentru răceală

Potrivit acestuia, pacienta venise de urgenţă la spitalul din Sibiu miercuri, cu o ambulanţa SMURD. A fost intubată de miercuri până duminică, doctorii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Iniţial, marţi, femeia, din Racoviţa, a mers la medicul de familie, unde a primit tratament pentru răceală, dar a sunat ulterior la 112 solicitând o ambulanţă. Asistenta medicală de la ambulanţă a discutat cu pacienta, i-a administrat un tratament, după care echipajul medical s-a întors la Sibiu. Din documentele existente la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (saj) reiese că pacienta a refuzat marţi transportul la spitalul din Sibiu.

Rezultat negativ la testul rapid de gripă

"La cererea familiei şi considerând că avea tratament corespunzător, au hotărât să rămână acasă şi au semnat pe fişă că refuză transportul la spital", a explicat directorul SAJ Sibiu, Constantin Popescu, citează Agerpres.

La SCJU Sibiu, femeii i s-a făcut testul rapid de gripă, care a ieşit negativ. Surse medicale susţin că suspiciunea de gripă a fost infirmată şi de analizele pacientei venite de la Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel