Un cap din marmură al zeului Hermes, descoperit sub o stradă intens circulată din Atena

Un cap din marmură care îl reprezintă pe zeul grec Hermes, datând cel puţin din secolul al III-lea î.e.n., a fost adus la lumină în centrul Atenei în timpul săpăturilor efectuate pentru îmbunătăţirea sistemului de canalizare, a anunţat duminică ministerul elen al Culturii, citat de AFP.

Sculptura a fost descoperită vineri, la doar 1,3 metri adâncime, sub trotuarul de pe strada Aiolou, foarte circulată. "Opera datează de la sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n., sau începutul secolului al III-lea î.e.n." şi este în stare bună, a indicat ministerul într-un comunicat. Sculptura îl reprezintă pe "zeu la vârsta mijlocie şi este în mod clar parte a unei herme", se precizează în document.

O hermă reprezintă o sculptură, reprezentând de obicei capul zeului Hermes şi uneori un bust, aşezată pe un stâlp patrulater care era amplasat de obicei în Grecia antică la răspântii pentru a marca limitele. Fiul lui Zeus, Hermes este în mitologia greacă solul zeilor, precum şi patronul călătorilor şi al hoţilor.

Statuia a fost imediat transportată într-un depozit al Departamentului de Antichităţi. Sâmbătă, primarul oraşului Atena, Kostas Bakoyannis, a publicat pe contul său de Facebook o fotografie cu acest cap de marmură. "Atena unică", a comentat oficialul. 

Βρέθηκε μόλις ενάμιση μέτρο κάτω από τη γη, κατά τις εργασίες αναβάθμισης υποδομών στην οδό Αιόλου, επί της Πλατείας...

Publicată de Κώστας Μπακογιάννης - Kostas Bakoyannis pe Sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel