Discursul motivațional al regelui spartan Leonidas care a rămas în istorie

Pixabay
Pixabay

Discursul regelui spartan Leonidas a rămas în istorie, făcându-se și astăzi referire la spusele acestuia. 

În anul 480 înainte de Hristos, regele spartan Leonidas a plecat cu o mână de soldați, cărora le-a ținut un discurs motivant ce a rămas în istorie. Adevărul este că nu se poate ști exact ce le-a spus Leonidas trupelor sale, deoarece nimeni nu s-a întors viu din acea bătălie, mai puțin un mesager, care a fost trimis către Sparta și, desigur, trădătorul care a indicat inamicului poziția pe câmpul de luptă a lui Leonidas, scrie Greek Reporter

Leonidas nu a fost numai rege și războinic pentru poporul său, ci și un bun păstor, care își motiva trupele cu fermitate, un bărbat pe care toți cetățenii din Sparta îl ascultau și îl respectau.

Spartanii au riscat mult în bătălia de la Termopile, împotriva persanilor. În dimineața în care a avut loc asaltul trupelor inamice, Leonidas i-a adunat pe toți cei care se aflau cu el pe câmpul de luptă și le-a ținut un discurs care să le ridice moralul. 

Discurs rămas în istorie

„O mie, două mii, trei mii de ani de acum încolo, bărbați nenăscuți de peste sute de generații, pentru propriile lor motive, își vor găsi calea spre țara noastră (n.r. - Sparta). Vor veni, probabil, și învățați, dar și călători de peste mări, mânați de curiozitatea pentru trecut și de cunoștințele anticilor. Vor privi peste câmpiile noastre și vor cunoaște pietrele și cărările națiunii noastre. Ce vor învăța despre noi? Lopețile lor nu vor descoperi palate mărețe sau temple. Descoperirile lor nu vor scoate la lumină artă sau arhitectură, ce au rezistat peste ani. Ce va rămâne din spartani? Niciun monument de marmură sau bronz, ci faptele noastre, de aici, de astăzi. Acum mâncați bine, căci următoarea masă o vom împărți în iad”, le-ar fi spus Leonidas trupelor sale. 

Acest discurs final fictiv al lui Leonidas apare într-o carte bestseller a autorului Steven Pressfield, numită „Porțile de foc”. Povestea bătăliei de la Termopile a fost publicată inițial în 1999 și a apărut pe lista de lecturi a comandantului pușcașilor marini americani. Aceeași carte este recomandată la Academia Navală West Point și la Școala Normală de Pușcași Marini. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel