Târgul Internaţional de Carte de la Beijing 2019. ”Istoria Românilor”, volum în limba chineză, semnat de președintele Academiei Române

Ema Apostu / 26 aug 2019 / 18:25 Salveaza PDF Comentarii

Prezentarea traducerii în limba chineză a volumului „Istoria Românilor", de Ioan Aurel Pop, vernisajul expoziţiei „Corneliu Baba" şi întâlnirile între editori români şi chinezi au fost cele mai importante momente ale participării României la cea de-a XVI-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte de la Beijing (BIBF).

Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărţii şi reprezentanţa ICR Beijing, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, a reprezentat România, țară invitată de onoare la BIBF 2019, timp de cinci zile, cu aproximativ 40 de scriitori şi edituri, lansări, lecturi, dezbateri, expoziţii, spectacole de teatru, concerte și evenimente culturale conexe.

Din delegația României au făcut parte scriitori, eseiști, istorici, editori, traducători și artiști, printre care: Varujan Vosganian, prozator, Dinu Flânâmd, poet, Victor Neumann, istoric, Ioan Aurel Pop, istoric, președintele Academiei Române. Au fost prezenți la târg reprezentanți ai editurilor RAO, Corint, Humanitas, Junimea, Integral, Pro-Universitaria, Paralela 45 și Libris. Delegația a fost condusă de Mirel Taloș, președintele interimar ICR, Bela Dan Krizbai, vicepreședintele ICR, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale.

În cadrul ceremoniei de deschidere a BIBF 2019 a avut loc și decernarea China Special Award, ajuns la cea de a 13-a ediție, ocazie cu care printre cei 15 sinologi și editori premiați pentru merite deosebite în promovarea culturii și limbii chineze în străinătate s-a numărat și sinologul român Ioan Budura.

Cel mai important eveniment al României

 

Cel mai important eveniment al României la „Scena Autorilor", în prezența unui public numeros, a fost prezentarea traducerii în limba chineză a volumului "Istoria Românilor", semnat de președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop. Cartea apărută la editura Universitară Renmin, în traducerea lui Lin Ting și Zhou Guanchao, a fost expusă în prezența autorului. Ioan Aurel Pop a spus în discursul său că „două popoare prietene, așa cum sunt poporul român și poporul chinez, trebuie să își cunoască reciproc istoria". Autorul a răspuns și întrebărilor din partea publicului interesat de istoria țării noastre și de probleme curente din politica internațională.

O reușită a participării României la BIBF o reprezintă semnarea unor acorduri de colaborare între editurile chineze și cele românești, între care acordul de colaborare dintre Asociația Editorilor din România și Asociația Editorilor din R.P. Chineză, care își propune încurajarea traducerilor operelor clasice și contempoare reprezentative pentru cele două literaturi, acordul între Editura Litera și Editura pentru Predarea și Cercetarea Limbilor Străine și altele.

Au fost lansate în limba chineză cărțile „Geniul Inimii" și „Orbita zeului", de Aura Christi (apărute la Grupul Editorial Zhongyi și la Grupul Editorial al provinciei Shandong), „Vizuina" și „Fericire obligatorie", de Norman Manea (apărute la Editura Steaua Nouă), a doua ediție a romanului „Vladia", de Eugen Uricaru (apărut la Editura Orașul Florilor din Guangzhou) și „Mineritul. Încotro?", de Nicolae Bud (care urmează să apără până la sfârșitul anului la Grupul Editorial al Provinciei Liaoning).

Peste 600 de titluri, expuse, la standul României

 

La standul României, cu o suprafață de 300 mp, au fost expuse peste 600 de titluri și au fost organizate prezentări de carte și conferințe, care au avut ca scop familiarizarea publicului cu literatura română contemporană și interferențele culturale dintre cele două popoare. Astfel au fost prezentate cărțile „Trezirea Dragonului", de Corneliu Zeană și „The Banat of Timișoara", de Victor Neumann. Iar o serie de conferințe au fost dedicate prezentării poeziei românești contemporane, la care au participat Aurel Maria Baros, Marius Chelariu, Adi Cristi, Cosmin Perța, Lucian Alexiu și Gabriel Coșoveanu și „Literatura și Memoria", la care au participat Florina Iliș, Varujan Vosganian și Angelo Mitchievici.

Din programul BIBF au făcut parte și forumuri la care au participat reprezentanți ai României, dintre acestea amintim FLRTP (Foreign Language Teaching and Research Publishing) și 2019 World Printing and Publishing Culture Symposium.
România, în calitatea sa de țară învitată de onoare a organizat și o serie de evenimente conexe, pentru a oferi o imagine asupra diversității culturale a țării noastre.

În prezența unui public foarte numeros, a fost vernisată, sâmbătă, expoziţia itinerantă „Corneliu Baba" la The Art Museum of the Chinese Oil Painting Academy din Beijing, realizată de ICR, prin reprezentanța de la Beijing, în parteneriat cu Fundația Centrul Cultural ArtSociety din România. Au fost prezentate 60 de lucrări semnate de Corneliu Baba din 17 muzee naționale din România, din colecțiile private din țară și străinătate, precum și tablouri din colecția BCR. De asemenea, cu ocazia vernisajului expoziției Corneliu Baba, a avut loc și un recital susținut de Trio Zamfirescu & Adrian Nour.

Pavilionul României a găzduit și o expoziție filatelică: „România - China, 70 de ani mai târziu". România a participat la BIBF pentru al cincilea an consecutiv, prima prezenţă fiind în 2015, an în care a fost inaugurată și reprezentanța ICR Beijing.

 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22