EXCLUSIV  Succes impresionant la Geneva, în cadrul turneului „Vladimir Cosma – 50 de ani de carieră muzicală"

Succes impresionant joi seara în Elveția, la Geneva, în cadrul turneului „Vladimir Cosma – 50 de ani de carieră muzicală". Celebrul compozitor Vladimir Cosma a dirijat, pe scena Arena, Orchestra Română de Tineret, cea care, cu sprijinul Institutului Cultural Român, îl va însoți și în următoarele zile la Lyon, Rouen și Lille.


În cuvântul său introductiv, maestrul Vladimir Cosma a pus acest concert sub semnul diversității - o diversitate a genurilor muzicale abordate și a instrumentelor muzicale aduse pe scenă, precum și sub cel al descoperirii: „descoperirea unei orchestre extraordinare, așa cum este Orchestra Română de Tineret / Orchestre National de Roumanie".

Compozitorul a ținut să salute prezența în sala Arena din Geneva a E.S.dl. Vlad Vasiliu, ambasadorul României în Elveția, și a președintelui Institutului Cultural Român, dl Radu Boroianu, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul acordat de ICR acestui turneu.

 

 

Timp de trei ore, joi, 9 februarie 2017, un public entuziast de peste 2000 de persoane a ovationat creațiile muzicale ale lui Vladimir Cosma din pelicule celebre ale cinematografiei franceze. Îndelungi aplauze au răsplătit Orchestra Română de Tineret și o pleiadă de alți muzicieni care au cucerit publicul, printre care și soprana Irina Baianț, trompetistul Emil Bîzgă, țambalistul Marius Preda, violonistul Rafael Butaru și alții, alături de Corul Universității din Geneva

Turneul continuă astăzi, 10 februarie 2017, cu spectacolul de la sala Amfiteatru din Lyon.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy