Sorin Zlat, pe aceeași scenă cu Chick Corea Trio și The Commondores, la Jacksonville Jazz Festival

Sorin Zlat
Sorin Zlat

Institutul Cultural Român de la New York susține prezența – printr-un recital – a lui Sorin Zlat, la prestigiosul pe plan internațional Jacksonville Jazz Festival (Florida), SUA, programat duminică, 28 mai 2017. 

Institutul Cultural Român de la New York susține prezența – printr-un recital – a lui Sorin Zlat, la prestigiosul pe plan internațional Jacksonville Jazz Festival (Florida), SUA, programat duminică, 28 mai 2017. Apreciatul jazzman român va fi acompaniat de doi muzicieni americani: Dennis Marks (contrabas) și Clyde Connor (tobe).

Subliniem, totodată, ca un fapt onorant și îmbucurător pentru muzicianul din România, prezența, la aceeași dată și pe aceeași scenă a festivalului, a celebrilor Chick Corea Trio și The Commodores.


Susținut de ICRNY, Sorin Zlat a câștigat competiția de piano jazz în 2015, un eveniment care se desfășoară în Jacksoville în zilele premergătoare festivalului. Este nu numai o onoare faptul că Sorin Zlat a fost invitat, anul acesta, să susțină un recital  în cadrul unui eveniment de această amploare, dar și o șansă în a reprezenta România și a face cunoscută muzica noastră folclorică, transpusă în limbajul jazzului contemporan.

Jacksonville Jazz Festival este un eveniment cu o tradiție de peste 30 de ani, care atrage peste 55.000 de spectatori, anual. Renumiți artiști ai genului, precum Dizzy Gillespie, Miles Davis, George Benson, Al Jarreau, Michael Bublé, Herbie Hancock, Chick Corea, Harry Connick, Jr., Natalie Cole, sunt printre starurile care, de-a lungul anilor, au evoluat pe scena acestui eveniment de mare prestigiu internațional.

(w670) Jacksonvil

Jacksonville Jazz Festival

Pianist de jazz, clarinetist, compozitor, orchestrator și câștigător a numeroase premii naționale și internaționale, Sorin Georgian Zlat (n. 1985) a început studiile muzicale la frageda vârstă de șapte ani, primele instrumente studiate fiind vioara și clarinetul, la Liceul de Artă “George Apostu”, din Bacău. Este absolvent al Facultății de Muzică ”George Enescu”, din Iași, Secția Clarinet clasic, și masterand al Universității de Muzică din București, Secția Jazz/Pian. Instrumentistul român a creat un repertoriu ce contine piese de jazz originale, precum și standarde reorchestrate, variind prin stilurile latin, jazz, pop și clasic, orchestrate să reflecte stilul său interpretativ unic, care i-a adus recunoașterea meritată pe scena de jazz europeană și nord-americană. Printre numeroasele premii câștigate, menționăm Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Jacksonville, Florida, Statele Unite ale Americii (2015), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Monaco (2013), precum și Premiul pentru cel mai bun muzician de jazz pentru anii 2014, 2015, acordat de către Fundația de Jazz Muzza.

În vara anului 2015, Sorin Zlat a lansat albumul Endurance, care conține piese solo, în trio, precum și compoziții personale, un album primit cu multă căldură de către iubitorii de jazz. În prezent, concertează pe scene de prestigiu ale genului, având numeroase prezențe în Elveția, Spania, Israel, Belgia, Turcia, Franța, Italia, Anglia și Olanda. Apariții recente includ cele din cluburi celebre europene, cum ar fi: Music Village, Jazz Station, din Bruxelles, Vortex, Pizza Express, Ronnie Scott, din Londra, Clubul Nardis, din Istanbul, Clubul Jazz Cafe, din Montreux, Clubul B-flat, din Berlin, festivaluri internaționale (Montreux Jazz Festival, Pera Fest, Turcia, Getxo Jazz Festival, Spania, Monaco Jazz Festival ș.a.).

(w670) Jacksonvil

Jacksonville Jazz Festival


Colaboratori internaționali de-ai săi: Jean Michelle Aublete – toboșar (colaborează frecvent cu chitaristul John Mclaughlin), Lionel Vaudano - bass, Michael Parlett – saxofon (colaborează cu Jeff Lorber), Tommy Clayden, Andy Davies – trompetă (lider al trupei care găzduiește Ronnies Scott Jazz Club, în Londra), Dennis Marks - contrabas, care concertează împreună cu Arturo Sandoval și colaborează cu importanți muzicieni de jazz, și Clyde Conner - tobe, care a colaborat cu Dizzy Gilepsie și Oscar Peterson. Sorin Zlat a cântat pe aceeași scenă alături de renumiți reprezentați ai jazz-ului contemporan: Lee Ritenour, Ravi Coltrane Quartet, Brandford Marsallis, Joey Calderazzo, Tito Puente și Jeff Ballard.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel