Sorin Cîmpeanu, onorat cu Ordinul Academiei Republicii Franceze

Sorin Cîmpeanu  Foto: Crișan Andreescu
Sorin Cîmpeanu Foto: Crișan Andreescu

Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România, a primit Ordinul Academiei Republicii Franceze. 

Anunţul a fost făcut de Ambasada Franţei în România, pe site-ul oficial. 

"Domnului Sorin Mihai Cîmpeanu, Președinte al Agenției universitare a francofoniei (AUF), Presedinte al Consiliului National al Rectorilor din România (CNR) si rector al USAMV București, i-a fost decernat “Ordre des Palmes académiques”, al Republicii Franceze, în gradul de Comandor. Distincția reprezintă cel mai înalt rang al acestui Ordin, fiind o încununare a angajamentului domniei sale în slujba Francofoniei și învățământului universitar.

Prin acordarea distincției este recunoscuta contribuția la dezvoltarea învățământului superior, la promovarea culturii academice la cel mai înalt nivel, precum și sustinerea digitalizării și consolidarea rolului universităților in societate.

Înalta distincţie reprezintă un ordin de stat instituit in anul 1808 și este deţinut de doar 280 de personalităţi din domeniul academic din întreaga lume.", se arată în comunicare. 

Iată aici scrisoarea de felicitare adresată lui Sorin Cîmpeanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel