Scandal uriaș de corupție la nivel guvernamental, în Marea Britanie. Își ținea banii în paradisuri fiscale, în timp ce promova măsuri de austeritate

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Sajid Javid a folosit un trust offshore în timp ce lucra ca deputat în inima Trezoreriei Marii Britanii, dar nu a declarat acest fapt în registrul intereselor membrilor, dezvăluie publicația The Independent.

În calitate de secretar parlamentar al cancelarului de atunci- George Osborne- în 2011, Javid – acum secretar pentru Sănătate – a jucat un rol cheie în convingerea parlamentarilor asupra votării politicilor de austeritate ale guvernului de coaliție.

Dar, în același timp, Javid folosea un trust, despre care se înțelege că ar fi fost situat într-un paradis fiscal, pentru a-și reduce povara fiscală personală. De asemenea, el a lucrat în Trezorerie, în timp ce guvernul a lansat o consultare cu privire la politicile care acopereau paradisurile fiscale de peste mări, în decembrie 2011.

Codul ministerial prevede că, deși secretarul parlamentar al cancelarului, care acționează precum asistenții ministeriali, nu este din punct de vedere tehnic membru al guvernului, „el trebuie să se asigure că nu apar sau nu urmează să apară niciun conflict între rolul de secretar privat parlamentar și interesele lui private”.

Abia după ce a devenit ministru al guvernului, în 2012,  Javid a dezvăluit mai multe detalii despre amploarea activelor sale de peste mări și despre modul în care acestea au fost gestionate.

„Dacă Sajid Javid deținea bani într-un trust offshore în timp ce a făcut parte din Trezorerie, acest lucru ar ridica întrebări suplimentare cu privire la luarea deciziilor în acel guvern”, a declarat James Murray, secretar financiar al Trezoreriei.

„Este o ipocrizie de rang înalt pentru miniștrii să apere majorarea impozitelor care au lovit muncitorii, în acest an, când au petrecut atâția ani evitând ei înșiși cota echitabilă de impozite.”

La începutul acestei luni, Javid a recunoscut că și-a folosit statutul de  pentru a-și reduce impozitul după ce The Independent a dezvăluit că Akshata Murty, soția cancelarului, a exploatat aceeași cale pentru a-și reduce impozitul în Marea Britanie. Doamna Murty a decis ulterior să plătească impozit pe venitul său în Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel