Sacrificiul, nou serial la Antena 1. Ce spune Dorian Popa despre rolul sãu

În aceastã toamnã, Dorian Popa îl interpreteazã pe Mario în cadrul celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1, Sacrificiul, ce va avea marea premierã miercuri, 11 septembrie, respectiv joi, 12 septembrie, de la ora 20:00. Artistul vorbeşte deschis despre atmosfera de pe platourile de filmare ale serialului.

„Eu sunt cel mai gãlãgios de pe platou. Ca sã înţelegeţi, am deja 9 ani de zile de când o cunosc pe doamna Ruxandra Ion, care este producãtorul acestui monstru de serial. Toatã lumea ştie cã doamna Ruxandra este o persoanã foarte riguroasã, foarte strictã şi severã, însã în acelaşi timp apreciazã o glumã bunã, este un om cu un simţ al umorului foarte bine dezvoltat, doar este producãtor tv şi atunci mã acceptã aşa cum sunt. Dumneai m-a descoperit, m-a fãcut ceea ce sunt, alãturi de mama mea şi de încã foarte puţine persoane, şi atunci ştie cum sã mã controleze, ştie exact ce sã îmi spunã atunci când eu nu îmi dau seama şi sar calul, sã redevin serios pentru cã pânã la urmã este un platou de filmare!", mãrturiseşte Dorian.

Ce spune Dorian despre personajul pe care îl interpretează

„Îmi place foarte mult pentru cã îmi dã şansa de a-mi aduce foarte multe replici de acasã, foarte multe cuvinte sunt de la mine. Am deja câteva expresii pe care le-am împrumutat personajului şi la auzul cãrora râde tot platoul. Unul dintre ele o sã vi-l spun acum, în exclusivitate, este 'şarpe-miu', iar Mario îi spune fratelui sãu, interpretat de Gabi Ciocan aşa. Veţi înţelege începând din 11 şi 12 septembrie de ce. Este foarte haios duo-ul acesta, cei doi fraţi, Mario şi Antonio, sunt exact Pic şi Poc, dupã cum a început sã ni se şi spunã pe platourile de filmare!", mai spune Dorian.

Pe Mario telespectatorii îl vor putea descoperi în această toamnă în Sacrificiul, noul proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1. Serialul este o saga de familie, cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel