Relația dintre România și Italia s-a consolidat în ultimele două decenii, iar comunitatea românească are un rol tot mai important în economia italiană.
Relația dintre România și Italia s-a transformat semnificativ în ultimele două decenii, iar comunitatea românească din Italia a devenit un actor important atât pentru societatea italiană, cât și pentru economia țării. Într-o nouă ediție a emisiunii „Românii care schimbă comunități”, Cosmin Dumitrescu, consulul general al României la Torino a vorbit despre evoluția comunității românești, contribuția antreprenorilor și profesioniștilor români și rolul pe care aceștia îl au în Italia.
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:
"Avem schimburi comerciale care depășesc 20 de miliarde de euro în fiecare an între România și Italia"
"Relația româno-italiană este una cu totul și cu totul privilegiată. Cu toții știm că avem un parteneriat strategic consolidat între România și Italia. E un parteneriat care funcționează foarte bine pe toate palierele și a fost constant făcut mai puternic, nu doar de actorii statali, ci și de actorii economici și sociali în ambele comunități, fie că vorbim de comunitatea româno-italiană din Italia sau de comunitatea italo-română din România. Cunoaștem foarte bine că avem câteva sute de mii de italieni care trăiesc în România și care au ajuns pe teritoriul țării noastre.
Au ajuns fie acum 100 de ani în urmă, cu primul val de imigrație italiană, fie după 1989 cu o migrațiune benefică de natură economică. Avem schimburi comerciale care depășesc 20 de miliarde de euro în fiecare an între România și Italia. Este al doilea partener comercial extern al României după Germania. În evaluarea mea, acest număr, acest volum de schimburi comerciale poate fi dublat și dus spre 40 de miliarde de euro. Ar fi benefic pentru ambele țări.
"Comunitatea româno-italiană a avut o transformare semnificativă în ultimii 20 de ani"
Ca să avem o imagine exactă despre ce înseamnă 20 de miliarde de euro în schimburi comerciale, unde România nu are un deficit comercial semnificativ, vorbind de schimburi echilibrate, export și import, înseamnă mai mult de 100.000 de locuri de muncă în România și mai mult de 100.000 de locuri de muncă în Italia. Așadar, impactul social și economic asupra Italiei și României e unul echilibrat care aduce o ipoteză de dezvoltare exponențială. Totul va depinde și de actorii care sunt motorul acestei dezvoltări.
Comunitatea româno-italiană a avut o transformare semnificativă în ultimii 20 de ani. Vorbim de trecerea de la o comunitate formată în urma unei migrații economice, de prim nivel, de subzistență, la a doua și a treia generație de migrație. Dacă la început au ajuns în Italia foarte mulți cetățeni români de bună credință, oameni minunați, muncitori, veniți din zona rurală în special, care au acoperit necesitatea de forță de muncă a locurilor mai puțin plătite din Italia, acum discutăm de cu totul și cu totul altceva. Sunt alte generații care încep să acopere locuri din ce în ce mai bune de muncă în Italia.
Românii formează a doua cea mai importantă comunitate străină de afaceri din Italia
Am pus la dispoziție date statistice legate de fenomenul antreprenorial româno-italian, aici pe teritoriul Italiei. Vorbim de români care formează a doua cea mai importantă comunitate străină de afaceri din Republica Italiană. Acea cifră evaluativă de 2% din PIB eu cred că este apropiată de realitate, dar o consider inferioară celei adevărate. O astfel de contribuție este greu de evaluat cu precizie. Nu vorbim doar de ce se produce la nivel individual. În toate companiile unde românii sunt prezenți fie ca proprietari unici, fie ca acționari, se adaugă un impact economic mult mai mare. Dacă am face un calcul a ceea ce înseamnă contribuția celei de a doua și celei de a treia generații de migranți români în Italia, cred că impactul economic este mult mai mare. Ceea ce produc românii în Italia este foarte important din punct de vedere economic", a explicat Cosmin Dumitrescu, consulul României la Torino.


