Roșiile, beneficii pentru sănătate

Sunt legume de sezon, așa că le găsim pe toate drumurile. Vea nu știm însă despre ele, e că sunt bogate în vitamine și nutrienți, așa că sunt ideale pentru un stil de viață sănătos, nu doar pentru diete. Compoziția lor aduce numeroase beneficii pentru sănătate.

Compoziția roșiilor le face ideale pentru un stil de viață sănătos. Dacă stăm să ne gândim, ele sunt permise în aproape orice dietă, pentru că sunt nutritive, slab calorice și bogate în vitamine. Iată ce conțin și ce efecte benefice aduc sănătății.

1. Licopen

Roșiile sunt încărcate cu o substanță numită licopen. Le dă culoarea roșu-aprins, iar odată juns în organism licopenul îl protejează de razele ultraviolete. Totodată, substanța protejează celulele contra deteriorării, fiind un antioxidant puternic. Tomatele mai conțin, de asemenea, potasiu, vitaminele B și E și alți nutrienți.

2. Sunt anticancerigene

Licopenul este un antioxidant puternic - combate moleculele nocive numite radicali liberi care deteriorează celulele și pot afecta sistemul imunitar. Din această cauză, alimentele bogate în licopen, cum ar fi roșiile, pot preveni apariția cancerului pulmonar, de stomac sau de prostată. Unele studii arată că tomatele ar ajuta și la prevenirea cancerului de pancreas, colon, gât, gură, sân și colul uterin.

3. Sănătatea inimii

Același licopen scade nivelul de colesterol „rău" LDL în sânge, reglând și tensiunea. Or acestea scad șansele de a dezvolta o boală de inimă. Alți nutrienți din roșii, precum vitaminele B și E, și antioxidanții numiți flavonoide, sunt benefici și ei pentru sănătatea inimii.

4. Sănătatea ochilor

Roșiile conțin luteină și zeaxantină, doi antioxidanți care protejează ochii de lumina albastră emisă de dispozitivele digitale, precum smartphone-urile și computerele.

De asemenea, aceștia înlătură oboseala ochilor și previn apariția durerilor de cap care pornesc de la ochi. Unele studii arată că un consum regulat de roșii scade riscul de apariție a principalei cauze de orbire, degenerarea maculară.

5. Sănătatea plămânilor

Unele studii arată că roșiile pot fi de ajutor pentru persoanele care suferă de astm și previn apariția emfizemului pulmonar. Acestea se pot datora faptului că licopenul, luteina și zeaxantina, printre alți antioxidanți, luptă împotriva substanțelor nocive din fumul de tutun, care sunt principala cauză a emfizemului.

6. Efecte cardiovasculare benefice

Includerea unei cantități mai mari de roșii în dietă scade riscul de accident vascular cerebral (AVC). Studiile sugerează că acestea pot reduce inflamațiile, pot stimula sistemul imunitar, pot scădea nivelul colesterolului „rău" LDL și împiedică coagularea sângelui.

7. Sănătatea orală

Studiile au arătat că licopenul au efecte benefice contra gingivitei și parodontitei, în același mod în care poate ajuta la prevenirea cancerului - prin combaterea radicalilor liberi. Dar mâncarea multor roșii poate dăuna smalțului dentar, datorită cantității mari de acid,iar spălatul pe dinți imediat ce ai mâncat tomate agravează aasta. Specialiștii webmd.com spun că după ce mănânci roșii e mai bine să aștepți cel puțin jumătate de oră înainte să te speli pe dinți.

8. Efectele la nivelul pielii

Știți că pălăriile și protecția solară vă pot ajuta să vă protejați de soare. Ei bine, licopenul din coaja tomatelor poate face asta, în același mod în care protejează roșiile. Dar nu-l puneți pe piele - el alimentează celulele din interiorul organismului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel