Regiunea din Italia care ÎNCHIDE TOT. "Am putea avea de ales între asta şi a avea morţi pe stradă"

O regiune din Italia s-ar putea închide complet, anunţă guvernatorul. Acesta afirmă că situaţia e chiar mai rea decât în martie, aprilie şi mai. 

"Suntem într-o fază delocată. În următoarele câteva zile, dacă nu avem date care să ne arate că ne revenim, vom închide restaurantele, cluburile, barurile. Suntem în mijlocul pandemiei. Dacă numărul infectărilor continuă să crească, vom închide tot! Dacă avem de ales între a avea morţi pe stradă sau a face asta, nu am niciun dubiu cu privire la ce voi face. Trebuie să facem un efort extraordinar, altfel ne aşteaptă vremuri dificile, pentru noi şi pentru familiile noastre. Doar cu un comportament responsabil nu vom impacta negativ economia", a declarat Vincenzo De Luca guvernatorul regiunii Campania, conform Corriere.it. 

"Al doilea val vine"

 

"Astăzi avem 253 de cazuri noi în Campania. Suntem într-o situaţie de epidemie plină, al doilea val este deja pe drum. Situaţia e delicată, serioasă, serioasă. Dacă am decis ca masca de protecţie să fie obligatorie, e doar pentru că suntem într-o situaţie în care numărul persoanelor infectate este mai mare decât în martie, aprilie şi mai, cu circumstanţe agravante pentru că suntem la începutul anului şcolar, situaţie pe care nu o aveam atunci. Nu vă mai jucaţi cu focul", le-a mai transmis acestora cetăţenilor. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel