Răzvan Cuc: Proiectul centurii Timișoara va fi modificat

Eduard Pascu / 14 iun 2019 / 12:48 Salveaza PDF Comentarii
Foto: debanat.ro
Descriere foto: Foto: debanat.ro

Proiectul construirii centurii Timişoarei va suferi modificări, astfel că firma care a câştigat licitaţia de proiectare a întârziat depunerea documentaţiei, urmând ca noua variantă să ofere legături către unele localităţi, conform cerinţelor formulate de autorităţile locale, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Prezent într-o vizită în judeţul Arad, Răzvan Cuc a spus, referitor la stadiul realizării centurii oraşului Timişoara, că se înregistrează o întârziere în etapa de depunere a proiectului tehnic de către firma care îl realizează, pentru că s-au adus modificări proiectului iniţial.

"Aşteptăm să depună proiectarea constructorul care a câştigat licitaţia. S-a prelungit un pic perioada de depunere a proiectării pentru că au fost câteva unităţi administrativ-teritoriale care au dorit să aibă descărcări din această centură în comunele respective şi trebuie să ţinem cont şi de acest aspect, pentru că sunt oraşe, comune care se vor dezvolta şi nu trebuie restricţionate de la accesul spre această centură. De asta s-a îngreunat un pic, pentru că se va modifica proiectul", a declarat ministrul. 

Vezi și: Ministrul Transporturilor acuză constructorul liniei ferate Curtici - Simeria că nu-şi plăteşte subcontractorii români


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25