EXCLUSIV  Prokofiev şi Ceaikovski în programul Orchestrei Naţionale Radio

Ştefan Cazacu
Ştefan Cazacu

Concertul Orchestrei Naţionale Radio din 17 februarie, ora 19.00, de la Sala Radio, îl va aduce la pupitru pe cunoscutul dirijor Cristian Oroșanu. Programul va cuprinde exclusiv muzică rusă, respectiv Simfonia concertantă în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 125 de Prokofiev, avându-l ca solist pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, şi superba Simfonie Manfred în si minor, op. 58, de Ceaikovski.

La numai 23 de ani, Ştefan Cazacu este consacrat deja ca un talent muzical de excepţie, un tânăr artist care reuşeşte să se impună pe scenele naţionale şi nu numai.

Născut în anul 1994, Ştefan Cazacu şi-a început formarea muzicală alături de tatăl său, distinsul violoncelist Marin Cazacu, a urmat cursurile Universităţii de Muzică din Viena, la clasa profesorului Reinhard Latzko, în prezent fiind masterand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii I obţinute în diverse competiţii naţionale, totodată fiind distins cu Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen - Austria (2008), Premiul al II-lea la Concursul Antonio Januigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la Concursului Eurovision Young Musicians (2010 Bucureşti), în anul 2009 Revista Actualitatea Muzicală oferindu-i Premiul Tânărului Interpret. În anul 2016 a obţinut Premiul I la Concursul Mihail Jora.

A susţinut recitaluri în Bucureşti, Râmnicu-Vâlcea, Sinaia, Braşov, Tulcea, Sfântu-Gheorghe, Suceava, la Alkmaar în Olanda, Tel Aviv în Israel, Viena în Austria,  şi a colaborat ca solist cu toate Orchestrele simfonice din România, dar şi cu orchestra Filarmonicii din Chişinău.

 

Cristian Oroșanu

 

Apreciat pe mai multe scene europene, la pupitrul unor orchestre prestigioase ca  Orchestre de Paris, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, al orchestrelelor Tonhalle Zürich, BBC Scottish, Lamoureux, Israel Kibbutz, Orchestre National Porto, dar și al orchestrelor filarmonice din Strasbourg și Bruxelles, dirijorul Cristian Oroșanu este în prezent dirijor-șef permanent al Filarmonicii din Brașov și fondator al orchestrei Kamerata Kronstadt

În 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiţie la care a câştigat locul doi, Cristian Oroşanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca. În Japonia, are o relaţie deosebită cu Hyogo Performing Arts Center Orchestra, un ansamblu tânăr cu multe valenţe interpretative. În ultimii ani, a avut ocazia să fie asistentul dirijorilor Yutaka Sado, Mstislav Rostropovich şi Ingo Metzmacher. Cristian Oroşanu a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România. Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a avut colaborări speciale cu ansamblurile Operei Naţionale Bucureşti, Operei Române Cluj-Napoca, Operei Naţionale Iaşi, repertoriul său liric cuprinzând peste 35 de titluri.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel