Cele mai citite

Primarul comunei Sânger din județul Mureș, demis de locuitori prin referendum

imagine cu o urnă de vot
vot - Foto: Freepik @joelmirbarbosa

Vasile Grec, primarul comunei Sânger din județul Mureș, a fost demis de locuitori prin referendum.

Primarul comunei Sânger din județul Mureș, Vasile Grec, a fost demis de locuitori, duminică, în urma unui referendum local, după ce 52,20% dintre voturile valabil exprimate au fost "DA" la întrebarea adresată.

Potrivit procesului-verbal postat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), din cele 1.138 de voturi valabil exprimate, 594 de voturi (52,20%) au fost DA la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea domnului Vasile Grec din funcţia de primar al comunei Sânger, judeţul Mureş?", iar 544 (47,80%) au fost NU.

La Sânger, numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente a fost de 1.763, au votat 1.149, dintre care 32 pe liste suplimentare şi 41 cu urna mobilă. Din cele 1.149 de sufragii exprimate, 11 voturi au fost nule, transmite Agerpres.

Referendumul îndeplineşte criteriile Legii nr. 3/2000 dacă participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, iar opţiunile valabil exprimate, adică suma tuturor voturilor "DA" şi "NU", excluzând voturile nule, reprezintă cel puţin 25% din numărul total al celor înscrişi pe listele permanente.

Rezultatele finale vor fi înaintate către instanţa de judecată competentă pentru validarea oficială

Dacă ambele praguri sunt atinse, rezultatul final se decide cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate, iar la Sânger mai mult de jumătate din voturi au optat pentru "DA".

Rezultatele finale urmează să fie înaintate către instanţa de judecată competentă pentru validarea oficială, în cazul de faţă Judecătoria Luduş, după care Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş va constata prin ordin încetarea mandatului primarului Vasile Grec.

Precizăm că potrivit procedurii, după constatarea încetării mandatului, atribuţiile executive ale comunei vor fi preluate temporar de viceprimar până la organizarea de noi alegeri locale parţiale. 

Vasile Grec: E prea mare bătaia pe mălai aici

Reamintim că DC NEWS l-a contactat pe Vasile Grec după ce la Prefectura județului Mureș au fost depuse semnăturile necesare pentru organizarea referendumului. Edilul a declarat atunci că este vorba de o „execuție“ instrumentată cu ajutorul prefecturii.

„Doar Prefectura știe. Aceste semnături pot să fie strânse și din altă localitate. Din Cipăieni (n.r. un alt sat al UAT Sânger) nu au fost persoane nemulțumite. Totul este din cauza unor interese economice ca să mă elimine pe mine. (...) Suntem singura comună din Mureș care avem zero proiecte prin PNRR. Dar totuși eu am reușit și mi s-a aprobat o școală nouă cu peste trei milioane de euro. Pe Anghel Saligny am reușit să deblochez canalizarea, plus modernizarea iluminatului public cu AFM, o să avem digitalizarea. Nu mă las! E prea mare bătaia pe mălai aici“, a declarat edilul pentru DC News.

Vasile Grec a preluat mandatul de primar al comunei Sânger, județul Mureș, după alegerile locale din 2024.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close